Lemne fără acte, confiscate de polițiști

Aproape 170 de metri cubi de lemne au fost confiscați de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Sălaj în doar câteva zile, în cadrul unui control desfășurat recent pe drumurile din județ. În plus, pe lângă marfa confiscată au fost aplicate și amenzi de 51.000 de lei.

La finalul săptămânii trecute, polițiștii au identificat în trafic, în localitatea Someș Odorhei, o autoutilitară care transporta lemne fără acte. Șoferul, un bărbat de 61 de ani din Zalău, a fost sancționat contravențional cu 2.000 de lei, iar cantitatea de 2,95 de lemne a fost confiscată. Polițiștii au extins verificările privind proveniența lemnului confiscat, constatând că acesta a fost tăiat fără drept din afara fondului forestier național, respectiv din comuna Someș Odorhei, pentru a fi transportat la un depozit din Zalău.

Polițiștii însoțiți de consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Județene Sălaj au inventariat arborii tăiați fără drept, aceștia fiind 43 de bucăți (diferite diametre). Persoana care a tăiat fără drept materialul lemnos a fost sancționată contravențional, conform Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și s-a dispus confiscarea contravalorii arborilor tăiați fără drept, 35,582 de metri cubi, în valoare de peste 15.000 d lei.

În paralel, polițiștii au efectuat un control la depozitul de destinație a materialului lemnos, situat în municipiul Zalău. Astfel, în urma inventarierii lemnului existent în depozit și compararea acesteia cu stocurile scriptice, înregistrate în aplicația Sumal 2.0, polițiștii au constatat diferențe semnificative, respectiv un minus de 54,2 de metri cubi de cherestea și 54,1 de metri cubi lemn de foc, material lemnos care a fost expediat fără avize de însoțire. Societatea comercială a fost sanțioantă contravențional cu amendă de 30.000 de lei și s-a dispus confiscarea contravalorii cantității de lemne lipsă din depozit, în valoare de 56.790 de lei.

Tot la finalul săptămânii trecute, polițiști sălăjeni cu atribuții pe linie silvică au efectuat 14 controale, în urma cărora au aplicat șapte sancțiuni contravenționale în cuantum de 21.000 de lei și au dispus confiscarea a 61,5 de metri cubi de lemne, în valoare de peste 10.000 de lei. „Controalele pe linie silvică continuă și în perioada următoare. Respectați legislația în domeniu!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj.

One Thought to “Lemne fără acte, confiscate de polițiști”

  1. […] Aproape 170 de metri cubi de lemne au fost fost confiscați de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Sălaj  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment