Lemne confiscate de polițiștii din Cehu Silvaniei și Cizer

Infracțiunile silvice par să fie tot mai multe, cel puțin asta reiese din datele poliției sălăjene. Zilele trecute, polițiștii din Cehu Silvaniei au identificat un bărbat de 42 de ani, din localitate, bănuit că, recent, ar fi efectuat două transporturi de material lemnos, folosind același aviz de însoțire și fără să pornească transportul în aplicația SUMAL 2.0, volumul cumulat al celor două transporturi fiind de 5 metri cubi de fag și cer. Cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, a fost dispusă confiscarea lemnelor în valoare totală de 1.207 lei. De asemenea, astăzi, 24 februarie, polițiștii Postului de Poliție Cizer, au depistat și oprit în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Poieni, județul Cluj, în timp ce transporta cu un autoturism 1,2 metri cubi de lemne de foc, fără a avea documente de proveniență sau aviz de însoțire a materialului lemnos. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar lemnele au fost confiscate.

Fotografie cu caracter ilustrativ

3 Thoughts to “Lemne confiscate de polițiștii din Cehu Silvaniei și Cizer”

  1. […] Infracțiunile silvice par să fie tot mai multe, cel puțin asta reiese din datele poliției sălăjene. Zilele trecute, polițiștii din Cehu Silvaniei au identificat un bărbat de 42 de ani, din localitate, bănuit că, recent, ar fi efectuat două transporturi de material lemnos, folosind același aviz de însoțire și fără să pornească transportul în aplicația SUMAL 2.0, volumul cumulat al celor două transporturi fiind de 5 metri cubi de fag și cer. Cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată,… Citeste mai mult […]

  2. […] Infracțiunile silvice par să fie tot mai multe, cel puțin asta reiese din datele poliției sălăjene. Zilele trecute, polițiștii din Cehu Silvaniei au identificat un bărbat de 42 de ani, din localitate, bănuit că, recent, ar fi efectuat două transporturi de material lemnos, folosind același aviz de însoțire și fără să pornească transportul în aplicația SUMAL 2.0, volumul cumulat al celor două transporturi fiind de 5 metri cubi de fag și cer. Cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment