La Centrul de Cultură și Artă, demonstrații de dansuri din patrimoniul cultural al Sălajului

Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj, în parteneriat cu Asociația Atelierul de Joc Popular și Asociația Sinaptica, organizează trei evenimente de promovare dedicate proiectului cultural „Danțuri de-nvățat”. Acestea facilitează cunoașterea folclorului coregrafic tradițional. Potrivit organizatorilor, activitățile vor consta în demonstrații de dansuri din patrimoniul cultural imaterial al Sălajului și vor avea loc în Sala „Porolissum” a CCAJ după cum urmează: joi – 6 octombrie de la ora 16; luni – 10 octombrie de la ora 17 și vineri – 14 octombrie de la ora 16. Vor fi prezenți coregrafi și interpreți de dansuri populare, implicați în implementarea proiectului cultural. În cadrul celor trei evenimente vor fi prezentate publicului și rezultatele primelor patru luni de activitate ale proiectului din perioada iunie-septembrie. Intrarea pentru public este liberă. Prin „Danțuri de-nvățat”, proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național se va crea o platformă de comunicare mobilă și web dedicată dansurilor tradiționale din județul Sălaj.

Leave a Comment