Jandarmeria Sălaj „loveşte” din nou: Centenarul Marii Uniri, promovat printr-un clip fără sens

Un clip postat în urmă cu câteva zile de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sălaj pe pagina oficială de Facebook a născut o serie de critici şi ironii printre internauţi. Filmarea, ce durează 36 de secunde şi care se vrea a fi un demers de promovare a Centenarului Marii Uniri, îi înfăţişează pe doi jandarmi în timp ce se contrazic pe seama cifrei formate de nişte pietre. Unul susţine cu tărie că ar fi vorba despre cifra 6, celalălt afirmând că este, de fapt, cifra 9. „Conflictul” este aplanat de către o fetiţă îmbrăcată în straie populare, care le face semn să se apropie şi reaşează pietrele astfel încât formează numărul 100. La final, le spune „Gândiţi româneşte”.

Postarea a fost aspru criticată de către utilizatori, mulţi dintre ei susţinând că este lipsită de sens. „Să treacă odată Centenarul şi se oprească această efervescenţă „creativă”. Se chinuie şi ei, ne chinuim şi noi”, „6, 9, 100?! Nu! E 10 August, ştiţi dvs., domnilor jandarmi, ziua în care aţi uitat că serviţi ţara, nu politicienii penali!”, „Doi ciudați se ceartă pe un 69 și îi împacă o copilă? Ce pervers a gândit asta?”, „Ce a vrut să spună autorul?” sau „Partea cu jandarmul care gazează fetița fiindcă i-a contrazis, ați tăiat-o?”, sunt doar câteva dintre comentariile care au încins spaţiul virtual.
Copleşiţi de comentariile negative, reprezentanţii Jandarmeriei au decis să le ascundă. Au revenit asupra deciziei imediat ce jurnalistul de la Magazin Sălăjean a cerut o explicaţie cu privire la motivele acestei cenzuri.

Clipul vine la doar o lună distanţă de o altă postare virală. Atunci, jandarmii sălăjeni publicau o fotografie cu câteva persoane prinse la furat de lemne şi un câine, în cazul tuturor, inclusiv al patrupedului, capetele fiind înlocuite cu nişte dreptunghiuri sau pătrate albe, pentru ca protagoniştii să nu poată fi identificaţi.

Alte articole

One Thought to “Jandarmeria Sălaj „loveşte” din nou: Centenarul Marii Uniri, promovat printr-un clip fără sens”

  1. Anonim

    Imi pare sincer rau pentru cei care nu inteleg acest videoclip. Cum poti sa fii atat de ipocrit încât sa spui ca e lipsit de sens doar din cauza ca opinia ta despre Jandarmerie este un negativă?

Leave a Comment