Zece pași pentru a ne pregăti mașina de iarnă

Cu toții știm că în sezonul rece trebuie să ne adăpostim de frigul de afară sau să îl evităm pe cât posibil. Normal, exceptând zilele de relaxare la munte , la un pahar de vin fiert sau distrându-ne la cote maxime pe pârtie cu prietenii.
Pentru a evita situațiile neplăcure trebuie să ne luăm o marja de siguranță în legatură cu cele mai indispensabile mașinării care ne ușurează viața de zi cu zi. Cred că ați ghicit deja … Da, sunt chiar ele! Mașinile noastre care fac tot posibilul să ajungem la destinație în cel mai scurt timp si ergonom mod.
Chiar dacă în ultimul timp am avut parte de o vreme usor neobișnuită sezonului în care ne aflăm, de acum putem simți că lucrurile s-au cam schimbat. Iarna este aici, iar chiar in acest moment zăpada se așterne în strat gros pe drumurile noastre de zi cu zi.
Iata cum ne putem pregati de iarna in 10 pasi, potrivit agerpres.ro.

Schimbarea anvelopelor
După cum bine știm, în funcție de anotimpul în care ne aflăm, anvelopele se pot clasifica în: anvelope de vară; anvelope de iarnă; anvelope pentru cele 4 anotimpuri (sau All Seasons).
Conducătorii auto trebuie să înțeleagă că în anotimpul rece nu doar zăpada este o amenințare. În momentul în care temperatura medie exterioară scade la 7 grade, anvelopele necesită înlocuire. Perioadele aproximative în care se realizează această tranziție sunt : Noiembrie- Martie sau Noiembrie-Aprilie (în funcție de temperatura existentă).

Antigelul
Această substanță protejează motorul împotriva coroziunilor, supraîncălzirii și a înghețului.
La achiziționarea unui antigel, conducătorul auto trebuie să țină cont de materialul din care este fabricat motorul autovehiculului. În cazul în care antigelul nu este compatibil cu materialul de fabricație acesta poate suferi daune majore, iremediabile.
În societatea industială antigelul se gaseste sub formă concentrată. La introducerea lui în recipientul de răcire acesta trebuie diluat cu apă distilată, în diferite cantități, în funcție de cerințele producătorului.
Antigelul din comerț se găsește în mai multe culori, este important de știut că nuanțele de antigel nu trebuie amestecate.

Lichidul de parbriz
A venit momentul să schimbăm lichidul de parbriz cu cel specific iernii. Lichidul pentru vară ne-ar putea crea probleme mari în acest sezon, deoarece acesta îngheață în momentul în care temperatura de afara ajunge la 0 grade Celsius.
După utilizarea lichidului se recomandă pornirea instalației de încălzire, pentru obținerea celor mai bune rezultate. Acest lichid nu necesită diluarea cu apă sau cu alte substanțe adiacente.

Bateria
După cum bine știm, la temperaturi scăzute, bateria mașinii se descarcă mult mai repede. Dacă timp de mai multe zile consecutive mașina nu a mai fost pornită, există riscul ca bateria să se descarce, iar motorul să nu mai pornească. Cum putem evita acest lucru? Curățați regulat bornele.
Chiar dacă este indicat pentru sănătatea acumulatorului să ai minim două drumuri pe săptămână a câte 20 de minute cu autovehiculul, exista o alternativă de protecție, în cazul în care nu vei circula pentru o perioadă de timp cu mașina, aceea de a deconecta borna negativă a acumulatorului .
Ai grijă să deconectezi borna, iar aceasta să nu atingă nimic în jur.
Un acumulator de bună calitate are o durată de viață de 4-5 ani, în cazul în care aceasta dă semne că ceva este neînregulă (mașina pornește greu) este recomandată schimbarea acestuia în cel mai scurt timp posibil, pentru a evita situațiile neplăcute la care poți fi supus.

Preşuri speciale pentru interior
La fel ca anvelopele, preșurile din interior trebuie să fie schimbate iarna. Preșurile din material textil sunt destinate pentru sezonul estival, acestea se usucă greu în sezonul rece şi sunt mult mai ușor de murdărit, de aceea există preșurile speciale pentru iarnă. Acestea sunt confecționate din materiale mult mai dure (cauciuc) si nu permit apei să ajungă la mocheta mașinii, păstrând totul intact și fiind mult mai ușor de curățat.
Prețul unui set de preșuri pentru iarnă începe de la 40 de lei.

Perie specială pentru zăpadă
Peria are perii foarte moi și se folosește pentru îndepărtarea zăpezii de pe geamuri sau de pe suprafața mașinii, fără a povoca zgârieturi pe suprafața mașinii.
Costul acestei perii se estimează între 10-50 de lei.

Răzuitor de gheață pentru parbriz
Prețul estimativ pentru o răzuitoare clasică este de 5-10 lei .
Ușor de folosit si de depozitat, răzuitoarea de gheața se numără printre cele mai uzuale accesorii folosite în sezonul rece. Acest dispozitiv îndepărtează rapid gheața de pe geamuri, parbriz, lunetă, faruri etc.
Pentru o utilizare mult mai eficientă se recomandă achiziționarea unui spray special pentru dezghețarea parbrizului.

Lanțuri antiderapante pentru roți
Aceste lanțuri nu trebuie să lipsească din kit-ul de siguranță al automobilului, ele vă ajută să evitați situațiile neplăcute, când partea carosabilă este înzăpezită.
Montarea acestora se poate realiza în poziție staționară.
În momentul în care achiziționăm lanțurile antiderapante trebuie să ținem cont de următoarele lucruri: dimensiunea roții; spațiul liber necesar (trebuie să ne asigurăm că lanțul are suficient loc liber și că acesta nu atinge interiorul aripii în timpul virajelor sau în momentul comprimării suspensiei la întâlnirea denivelărilor); indicele de viteza (viteza maximă admisă de rezistență a laturilor); materialul din care sunt construite; sistem de montare/demontare fără unelte; sistemul de ajustare a tensiunii.

Cablurile de alimentare cu curent
Cred că majoritatea dintre noi am pățit măcar o singură dată în viață să rămânem fără curent la bateria mașinii. Este bine de știut că, în cazul în care suntem norocoși și acest lucru se întâmplă lângă un punct de alimenatare, putem apela la personalul benzinăriei pentru o mână de ajutor, dar cum soarta nu ne surâde de fiecare dată trebuie să fim pregătiți cu cele necesare.
Cablurile de alimentare se pot achiziționa de la benzinării sau magazine specializate.
Costul celor mai simple începând de la 20 lei.

Alimentarea cu mult combustibil
Benzina conține o cantitate semnificativă de apa. Aceasta se depune pe fundul rezervorului, dar posibilitatea ca apa să intre în conducte sau în pompa de benzină este una destul de mare. Înghețând ulterior din cauza temperaturilor scăzute riscăm blocarea pompei, iar în cele din urmă mașină trebuie reparată în service.

Leave a Comment