Închisoare pentru sătmărenii care vindeau droguri tinerilor din Zalău

Cei trei sătmăreni acuzaţi de trafic de droguri de risc în formă continuată au fost condamnaţi, miercuri, de către magistraţii Tribunalului Sălaj. Potrivit informaţiilor furnizate de către Daria Brăduţa Ţăran, locţiitorul purtătorului de cuvânt al instanţei sălăjene, Radu Istrate, recidivist postcondamnatoriu, îşi va petrece următorii patru ani după gratii, Cristian Ştier, va sta în detenţie un an şi jumătate, în timp ce Bogdan Dumitru a primit 10 luni cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de doi ani şi 10 luni. Toţi trei şi-au recunoscut vinovăţia încă de la prima înfăţişare, beneficiind, astfel, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, a precizat reprezentantul Tribunalului Sălaj.
Instanţa a mai dispus confiscarea a 736,5 grame de rezină de cannabis, reprezentând marfa cumpărată de către investigatorii sub acoperire şi cea descoperită la traficanţi, precum şi a sumei de 2.000 de lei pe care bărbaţii au obţinut-o din comercializarea drogurilor.
În luna iunie a acestui an, în urma unei acţiuni coordonate de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj, doi dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant în timp ce comercializau 100 de grame de haşiş pentru suma de 4.000 de lei. Percheziţiile efectuate ulterior la locuinţele sătmărenilor au dus la descoperirea a 652 de grame de haşiş, cea mai mare parte a cantităţii fiind găsită în subsolul blocului în care locuia Bogdan Dumitru.
Procurorii DIICOT Sălaj susţin că în primăvara acestui an, sătmărenii au achiziţionat din străinătate 900 de grame de haşiş, în valoare de circa 10.000 de euro, pe care au introdus-o mai apoi în ţară. Pentru a putea valorifica drogurile unor tineri din Zalău şi Satu Mare, învinuiţii au împărţit respectiva cantitate în diferite cantităţi mai mici, respectiv în „batoane” a câte 2-10 grame. Marfa era comerializată pentru sume cuprinse între 40 şi 50 de lei gramul, cu ajutorul unui cântar electronic de mare precizie.

Leave a Comment