Incendiu de proporții între Ciumărna și Românași. Pompierii nu au luptat doar cu focul, ci și cu nesimțirea

Un incendiu de proporții a făcut scrum o pășune situată între localitățile Ciumărna și Românași. Focul a cuprins o suprafață de cel puțin cinci hectare de teren cu vegetație și s-a extins și la pădure. Din fericire, pompierii au reușit să stingă incendiul înainte să înainteze în pădure.

Incendiul a izbucnit pe un teren situat la marginea drumului european 81, între localitățile Ciumărna și Românași. A fost nevoie de câteva ore pentru ca pompierii sosiți la fața locului să stingă incendiul care ajunsese și în pădure. Focul a făcut scrum iarba uscată și s-a extins cu repeziciune din cauza vântului. Forțele de intervenție a fost nevoite să intervină pe o căldură sufocantă. Conform primelor verificări, incendiul a izbucnit pe fondul unor lucrări de igienizare, iar focul a scăpat de sub control. Situația incendiilor înregistrate în Sălaj fiind una tot mai gravă. Aproape nimeni nu ține cont de sfaturile pompierilor, de avertismente, iar pompierii nu trebuie să lupte doar cu incendiile, ci și cu nesimțirea celor care incendiază, iar apoi pleacă.

One Thought to “Incendiu de proporții între Ciumărna și Românași. Pompierii nu au luptat doar cu focul, ci și cu nesimțirea”

Leave a Comment