În Sălaj, curg amenzile pentru nepurtarea centurii de siguranță

Aproape 2.600 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de polițiști pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Sacțiunile, 2.588 la număr, au fost aplicate în primele șase luni ale anului în curs. După cum au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, centura de siguranţă are rolul de a proteja pasagerii autoturismului, inclusiv şoferul. O funcţie esenţială a acesteia este aceea că reduce riscul accidentării la coloana vertebrală, întrucât, la momentul impactului, te va ţine nemişcat, în scaunul maşinii, cu spatele drept. De multe ori, conducătorului auto sau pasagerilor le este mai uşor să oprească avertismentul sonor care semnalizează neutilizarea centurii, cuplând centura „peste scaun”, prin faţa sau spatele acestuia sau folosind un dispozitiv similar cu centura – denumit şi „adaptor de centură de siguranţă falsă”. „Cuplați corect centura de siguranţă pentru a vă asigura că toate şansele de supravieţuire în cazul unui accident sunt ale voastre, nu ale scaunului. Alege viaţa! Poartă centura de siguranţă!”, este mesajul polițiștilor. Nepurtarea centurii se încadrează în clasa I de sancțiuni prevăzute de Codul Rutier, iar purtarea acesteia este prevăzută în articolul 97 al acestei legi. Nepurtarea centurii se pedepsește cu două sau trei puncte-amendă. Punctul-amendă este, în prezent, 145 de lei, astfel că amenda este, în general, cuprinsă între 290 și 435 de lei.

foto cu caracter informativ

3 Thoughts to “În Sălaj, curg amenzile pentru nepurtarea centurii de siguranță”

  1. […] Aproape 2.600 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de polițiști pentru neutilizarea centurii de siguranţă Citeste mai mult […]

  2. […] Aproape 2.600 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de polițiști pentru neutilizarea centurii de siguranţă  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    Nepurtarea centurii este prostie pură, nu teribilism, nu altceva! Un cunoscut, tată a doi copii, a murit cu gîtul rupt de tavanul mașinii la o ciocnire, din prostia de a nu pune centura.

Dă-i un răspuns lui În Sălaj, curg amenzile pentru nepurtarea centurii de siguranță - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Anulează răspunsul