In memoriam: George Luțan

„Curs” de estetică a comportamentului

Nu cred să existe, ori să fi existat oameni înafara întâmplărilor. Din acest motiv se numesc întâmplări, pentru că ies din conturul vieții programate, dar fac parte din destin.
Una dintre ele, de frumusețea unei expoziții de pictură, în ce mă privește pe mine și partenera de viață, le întrece pe toate.
În vara lui 1979, în galbena mea dacie, a urcat o tînără și splendidă familie. Eram cu Anca, viitoarea mea parteneră de viață. Habar nu aveam unii de altii. Au urcat în Cluj, ca autostopiști și au coborât în Zalău ca nași. Ce poveste! Cu frumusețea ei se deschid paginile amintirilor…
George Luțan s-a născut în 25 mai 1941 în Săliștea Sibiulul. Școala generală și liceul le-a făcut în Târnăveni, iar în 1969 a absolvit Facultatea de arhitectură a Institutului „Ion Mincu” din București. După un stagiu de 3 ani în Zalău se reîntoarce în București și contribuie consistent la refacerea orașului Zimnicea, distrus de cutremurul din 1977.
În 1978, intuindu-se nu numai profesionalismul lui, este rechemat la Zalău, împreună cu soția sa și viitoarea noastră nașă, Aurica Luțan, profesor de matematică. Au rămas aici până în anul 2004.
Nu am căderea să vorbesc despe profesia, cariera și funcția lui de arhitect șef al județului. Pot să spun câte ceva despre el cum a fost ca om.A excelat prin simplitate, bun gust și armonie în toate, ambianța locuinței, în care privirea se lipea mai întâi de bibliotecă. Din cultura, din lecturile şi cărţile lui ne-a împărţit şi nouă.
George a trecut alături de noi și câteva „teste” în vremea riscurior totale. În 1980, ani în care atâția se ascundeau de biserică, iar astăzi unii dau lecții cum și în ce biserică să te rogi, nașii noștri au ținut lumânările la cununia din biserica din Gâlgău-Almașului.
De atunci, pentru George au început niște șicane pe care, cu eleganță le-a ignorat și nu ni le-a reproșat niciodată.
Și atunci ca și acum m-am „bucurat” de niște „atenții” pe care le-am iertat și uitat, dar care l-au afectat și pe el. Însă niciodata nu a încercat să-mi schimbe crezul, drumul și direcția. Mi-a cunoscut bine traseul şi familia din care provin.
„Trebuie să ai o însușire regească, să faci bine și să rămâi surd la insulte.” George a rămas el, tratându-şi “binefăcătorii” cu o eleganţă dezarmantă.
Toate întâlnirile cu nașii noștri au fost adevărate sărbători. Discuții în casa adesea plină de prieteni, despre cărți, artă și istorie, bancuri cu… “şopârle” şi… adrese exacte. Dar nu bârfe. Nu suportau ca cineva să fie vorbit de rău.
Dacă s-ar putea rescrie viețile, George Luțan ar avea un singur punct vulnerabil. N-a găsit leacul adecvat pentru niște mușcături de „vipere” cu obrazul ca fosla. L-au amărât fără să spună, să se plângă ori să se răzbune. Nici cu o vorbă. Nu s-a gândit că șarpele „este odios nu pentru că mușcă, ci pentru că se ascunde să muște”.
Ai forţă, eşti tare faţă de ei atunci când, după ce ai căzut de şapte ori, te ridici de opt.
Există indivizi care trăiesc într-o continuă zvârcolire machiavellică și intr-o perpetuă reciclare a urii. Și precum cărbunele; dacă nu pot să te ardă, măcar te murdăresc.
George Luțan a fost o frumusețe de caracter, o bunătate de om, având până în ultima clipă alături de el o parteneră de viață, cum n-am mai cunoscut. Arhitect cu vocație și talaent a „decorat” și suflete și interioare umane. Acestui portret incomplet, i-aș mai adăuga un gând; dacă în lume, mai ales în cea de azi, nu se pot naște numai îngeri, ar fi ideal ca oamenii să fie măcar erori acceptabile. George nu a fost nici înger, dar nici eroare. Nașul nostru a fost o excepție, un om excepțional. A fost o adevărată lecţie de estetică, eleganță, decență, afecțiune și discreție în toate relațiile lui.
Îți mulțumim pentru această lecție. Să te odihnești în pace.

Liviu V. Gârbea

Leave a Comment