In memoriam: Alexandru Liviu ŞERBAN a plecat în dreapta Domnului!

La mijlocul lunii lui Brumărel, în dimineaţa zilei de duminică (18 octombrie 2015), ne-a părăsit, pe neaşteptate, Alexandru Liviu Şerban, cel care a văzut lumina zilei în 24 ianuarie 1949, la Liebling, judeţul Timiş! A fost o marcantă personalitate sălăjeană, un ofiţer superior cu un înalt spirit patriotic, pe cât de dinamic şi de entuziast, pe atât de generos cu semenii lui. Era, întotdeauna, o companie plăcută, un om cu care puteai aborda orice subiect de discuţie. Milităria şi cultura (mai ales poezia), au fost pentru Alexandru Liviu Şerban „modul lui de viaţă”. Oraşul de la poalele Măgurii Ţării Silvaniei şi, apoi, municipiul de la poalele Meseşului, i-au oferit „ogorul fertil” pentru toate activităţile sale. A „găsit” o apreciabilă licenţă şi pentru cultură, fiind un prodigios publicist şi poet sălăjean, în cei 50 de ani de activitate, cu apariţii în presa locală şi naţională, cu precădere, prin Editura „Caiete Silvane” din Zalău. Amintesc de: Monografia economico-militară a judeţului Sălaj (1995), Viaţa ca o glumă (1999), Onor iubirii (2001), Arca trubadurului (2003), Eternul feminin (2005), Valsul şoaptelor (2014), precum şi coautor al filmului de scurt metraj „Guruslău – 400”, realizat de Fundaţia Mihai Viteazul (2001).

Alexandru Liviu Şerban a fost licenţiat în Ştiinţe Politice şi Militare, precum şi în Artilerie şi rachete la Universitatea Naţională de Apărare Bucureşti. A ajuns colonel în rezervă, parcurgând treptele ierarhice până la comandant de regiment în Garnizoana Şimleu Silvaniei. A deţinut multiple funcţii în cadrul judeţului Sălaj, de la şef de cabinet parlamentar şi de consilier al prefectului, până la preşedinte al Societăţii Române Crucea Roşie – filiala Sălaj şi al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Sălaj.

Din păcate, el a plecat sus, în dreapta Domnului, prea devreme, lăsând un gol în inimile noastre, în armata şi cultura sălăjeană şi, mai cu seamă, în inimile celor din familia sa. De aceea, se cuvine să-i aducem respectul meritat şi să-i păstrăm, pururea, frumoasele amintiri.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească-n pace!
Prof. Marin ŞTEFAN

Alte articole

4 Thoughts to “In memoriam: Alexandru Liviu ŞERBAN a plecat în dreapta Domnului!”

  1. Fam.STAN

    FIE CA SUFLETUL LUI BUN SI NOBIL SA-SI GASEASCA PACEA,LINISTEA SI ODIHNA VESNICA ACOLO UNDE A PLECAT.

  2. Nelu

    Este păcat când moare un om dar, totuşi, e bine să remarcăm că statul va face economie de o pensie specială de 8.000 lei !

  3. Anonim

    nelu,tu ce lasi in urma ta?Colonelul a facut mai multe pentru tara decat Johanis cu salar de 5000 de euro, iar tu esti un nimeni ,asta ,se simte din ce scrii…nu merita sa raspund unui neom…

  4. vasile

    Pentru Nelu. Vorbesti sa te afli în treaba. Cum sa aibă o pensie de 8000 Ron un colonel în rezerva. Esti habarnist. Mai bine transite condoloeanţe familiei.

Leave a Comment