Exclusiv! Prefectul Ionel Ciunt și-a dat demisia pentru a candida la Primăria Zalău

„Mâine dimineață, cu Poșta Specială, voi transmite Guvernului României, via Ministerului Administrației și Internelor, solicitarea pe care am facut-o deja privind încetarea exercitării funcției de prefect al județului Sălaj”, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, prefectul Ionel Ciunt. Potrivit acestuia, dacă reprezentanții Guvernului nu au un alt punct de vedere, demisia sa își va produce efectele după 30 de zile de la data înregistrării ei. Timp suficient, am spune noi, pentru ca Ionel Ciunt să își poată depune în termen legal candidatura pentru fotoliul de primar al Zalăului. „Intenționez să particip la competiția pentru Primăria municipiului Zalău”, a mărturisit Ciunt, care a adăugat că, imediat ce raporturile de muncă pe care le are cu Prefectura se vor încheia, intenționează să se reînscrie în PSD Sălaj – partid care speră că îl va susține în demersurile sale privind obiectivul său politic.
În altă ordine de idei, Ionel Ciunt a ținut să sublinize că demisia sa nu are nicio legătură cu „decapitările” unor prefecți, decizii la care a recurs Guvernul în ultima lună. Mai mult, Ciunt susține că, din poziția de prefect, singurele lucruri pe care și le reproșează sunt: relația deloc apropiată cu cei de la conducerea Primăriei Zalău; nerezolvarea unor petiții făcute de câțiva cetățeni, fapt datorat exclusiv birocrației; ineficiența în relația cu unele deconcetrate, ca de exemplu Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj.
Întrebat despre primele măsuri pe care le va lua în cazul în care va ajunge primar, Ionel Ciunt a spus că, în niciun caz, nu va da oameni afară din instituție, ci îi va determina să muncească în interesul cetățeanului. „Din Primărie nu trebuie toți. Dimpotrivă, oamenii vor fi puși la muncă, pentru că ei știu ce au de făcut. Iar prima achiziție pe care o voi face va consta în patru salopete și tot atâtea perechi de cizme. Cu acestea vor fi echipați primarul, viceprimarii și managerul public. Și vrea să mă întâlnesc cu ei nu în birou, ci acolo unde este nevoie, pe teren”, a mai spus Ciunt.

Liberalii reacționează
Chiar dacă prefectul Ionel Ciunt, dar și alte surse din mediul politic, îl dau ca posibil viitor prefect pe liberalul Virgil Țurcaș, contactat, acesta neagă orice fel de implicare în subiect: „Nu cunosc nimic. Nu discut pe această temă. Este o părere personală a lui (prefectului Ionel Ciunt – n.r.)”.
La rândul său, actualul primar al Zalăului, copreședintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu, este de părere că declarațiile lui Ionel Ciunt sunt doar niște „fumigene”. „Nu știu de unde a aflat prefectul Ciunt cine va fi desemnat în locul său. Poate că știe el mai multe și ne informează și pe noi. Oricum, domnul Ciunt știe de multă vreme că va candida la Primăria Zalău, așa că a încercat de câteva săptămâni încoace să se victimizeze prin tot felul de declarații făcute în presă, cum că cineva îl la București și că va candida oricum pentru funcția de prefect, dacă postul va fi scos la concurs. Totul a fost o minciună, și uite că Ionel Ciunt demisionează, arătându-ne și adevăratul său scop, cel de a candida la Primăria Zalău”, este de părere Căpîlnașiu.

Alte articole

23 Thoughts to “Exclusiv! Prefectul Ionel Ciunt și-a dat demisia pentru a candida la Primăria Zalău”

  1. Anonim

    Bineinteles. Abia astept numele noului prefect:)

  2. Anonim

    Va fi un primar bun! Un om intre dintre oameni! in sfarsit o veste buna.
    pt redactie: oferiti-le colegilor de la redactii ce se informeaza de pe fb niste lectii ca din stirea lor nu se intelege mnica

  3. Anonim

    N-are habar de administratie publica locala. Un exponent al stangii care nu poate aduce nimic bun Zalaului. Astept cu interes programul sau politic ca sa am ce critica. Ma indoiesc sincer ca va ajunge primar.

  4. Anonim

    Un om cu caracter ce va tine cont de nevoile oamenilor . buna decizie ați luat domnule ciunt

  5. x

    Decat asta primar mai bine COMO de la ambulanta!:))))

  6. gicu

    un nesimtit alaturi de cota pe care o susfinea. 2o alta nulitatate

  7. Anonim

    Ati luat decizia corecta.ne-am saturat de incompetenta lui Capalnasiu si a armatei sale de neamuri si prieteni angajati in primaria Zalau.Sper sa-i puteti pune la lucru dar in acelasi timp ma indoiesc in mare masura.Aveti sustinerea noastra a celor care vrem sa scoatem incompetenta ,coruptia si lenea din primaria Zalau.Nu suntem putini.

  8. Anonim

    Stimați locuitori al celui mai sărac județ din Sălaj, indiferent ce votați, tot ultimii vom fi.

  9. Anonim

    Ca prefect nu se prea vad urme benefice pentru semeni ,daca vrei sa candidezi e treaba ta problema MEA ESTE CA NU TE VOI SUSTINE SI TE SFATUIESC SA TE INTORCI LA MUNCA PENTRU CARE TE-AI PREGATIT CA NU IUBESTI OAMENII NU STIU CE CAUTI IN POLITICA

  10. Vlad

    Ce penibil :))
    Probabil a asteptat sa vada propunerea PNL si vazand ca cel care avea sanse mult mai mari de a castiga primaria nu este in cursa electorala a zis… DE CE NU ?!?!? hai sa ne facem primari ! ca de la vaci si oi ce e asa de greu de condus un oras cu boi :))

  11. Anonim

    Zicea careva mai sus ca nu iubeste oamenii,este perfect adevarat mai mult nenea asta dispretuieste si uraste oamenii .Este un om foarte rautacios si profund necinstit,Da acuma o sa gasiti pe cineva in politica romaneasca care lucreaza pentru oameni si vrea sa faca bine ce face?NU,Toti isi urmaresc doar propriile interese.

    1. Alex

      Zicea careva mai sus…? Daca nu il cunosti, de ce iti dai cu parerea, sau esti doar un postac a lui Goldis Valer? Ai facut vreo scoala…?
      Sa fi medic este o onoare, nu mai manji gratuit, mai bine critica constructiv

      1. Anonim

        Nu sunt postacul nimanui.Si-l cunosc mai bine nu-l cunosteam.

  12. Anonim

    mecla asta de Purcelus vrea sa candideze…! Nu m-am gandita pana acum ca fata ii defineste asa corect caracterul de guit Asta ar trebui sa aiba dosar penal de abuz in serviciu (el contesta in instanta votul consilierilor locali pentru a favoriza PSD) si decribilizarea institutiei Prefecturi.

  13. TEO

    Fara discutie orice se spune pe aici , fara sa-l cunosc foarte bine , este cel mai bun dintre candidati ! dar cu prostia romaneasca de se scinda voturile vedeti sa nu ne trezim cu un PRIMAR>>>>ungur. Cu 40000 de voturi ne putem astepta fara probleme ! Ca asa sunt romanii , se f.. intre ei pana in groapa ! Treziti-va !!!!

  14. TEO

    Fara discutie orice se spune pe aici , fara sa-l cunosc foarte bine , este cel mai bun dintre candidati ! dar cu prostia romaneasca de se scinda voturile vedeti sa nu ne trezim cu un PRIMAR>>>>ungur. Cu 4000 de voturi ne putem astepta fara probleme ! Ca asa sunt romanii , se f.. intre ei pana in groapa ! Treziti-va !!!!

  15. Anonim

    Surprize, surprize… Capilnasiu il face mincinos… Hmmm. O sa vedem cum a mințit el mulțumind u le zălăuanilor pt cați bani i a băgat in firmele de casa si lui crecan mai ales. Facem pariu ca valerut, cel de la putere pe care l a făcut de ras însuși csoka, nu va candida? Curea sau nistorescu. Așa zice bode. Sau Capilnasiu daca iese nbine cu ani…

  16. Anonim

    Daca Capilnasiu ar fi fost candidatul pnl in acest an Ciunt nu ar fi avut curaj sa candideze.Acuma si Ciunt daca a vazut cu ce personaj insipid ,fara notorietate si fara zvac au iesit liberalii de buna seama ca a considerat ca are si el sansa lui.Greu de crezut ca o sa mai revina liberalii asupra candidaturii.O sa mearga cu Valerut si au toate sansele sa piarda primaria.Da Valerut unde-i de ce nu-l face el mincinos pe CIUNT ca doara el este candidat.

  17. Anonim

    Va dorim succes ,d-le Ciunt, o sa va votam cu convingerea ca veti face ceva pentru Zalau si oamenii lui.

  18. Anonim

    Daca Ciolos il mai tine asa vreo 25-29 de zile pe paratul Ciunt iuanel in fonctia de care s-a indragostit.Ar fi un lucru benefic.Ce spuneti domnilor Bode ,Capilnasiu si alti liberali/mai mult de 30 de zile nu poate sa-l tina .Pai daca nu a vrut sa plece in urma cu o luna cand premierul a solicitat prefectilor in functie care vor sa candideze sa -si prezinte demisia.A vrut sa fie prefect cat mai mult timp apoi sa fie.

  19. Anonim

    Daca ma gandesc bine ,o singura satisfactie am avut in mandatul D-lui CIUNT acela ca vorbeste convingator la 1 decembrie in fiecare an de mandat dar asta nu este suficient pentru un om care doreste sa fie ales intr-o functie de mare raspundere pentru comunitate una este sa fi numit (prefect) si alta sa fi ales in fruntea comunitatii mai ales ca nu ai demonstrat a fi un bun organizator ,un bun administrator un om cu viziune asupra dezvoltarii durabile a comunitatii cu principii bine fundamentate si mai ales cu studii necesare de administratie . D-le CIUNT nu intelegeti ca a trecut vremea vanatorilor de functii politice ,vrem oameni noi ,cu studii in administratie oameni tineri care sa ridice SALAJUL din groapa in care l-ati adus SUNATI RETRAGEREA cu torte ca la sarbatoarea nationala de care vorbeam la inceput va rog

  20. Anonim

    Trebuie oameni tineri cu studii in administratie, oameni noi, nu securisti ,oportunisti si pusi pe capatuiala, precum Ciunt si clica lui. De aceea suntem curul Romaniei, cel mai penibil judet!Daca are caracter si este un om intre oameni -s-ar retrage din politica ss si-ar vedea de cornutele sale. A fost prea mult in fruntea judetului si n-a facut nimic!

Leave a Comment