Elevi în practică la Jandarmeria Sălaj

Elevi ai Şcolilor de Subofiţeri Jandarmi se află în această perioadă în practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj. Este vorba, potrivit reprezentanţilor instituţiei, de opt elevi aflaţi în anul II de studiu la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, respectiv Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani. Stagiul de practică a început în 4 ianuarie şi se va încheia în 12 februarie.
În primele zile ale stagiului elevii urmează un program de acomodare cu specificul unităţii şi misiunile jandarmilor sălăjeni, ulterior fiind repartizaţi în cadrul structurilor de pază şi protecţie instituţională ale Inspectoratului. Aceştia vor fi coordonaţi şi îndrumaţi de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa de învăţământ.
Potrivit sursei citate, stagiul de practică are un caracter practic-aplicativ, principalele modalităţi de pregătire fiind însuşirea modului de acţiune în cadrul elementelor de dispozitiv, studiul individual, participarea la diferite misiuni, activităţile având ca scop aprofundarea şi consolidarea cunoştinţelor asimilate, formarea, dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor practice.

Leave a Comment