Drumurile judeţene închise de „ploaia înghetaţă”, redate circulaţiei

 
Cele două drumuri judeţene închise din cauza copacilor rupţi de gheaţă au fost redate circulaţiei joi, 4 decembrie, imediat după încheierea lucrărilor de toaletare a arborilor. „Ca urmare a măsurilor organizatorice luate în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, a fost deblocat drumul judeţean DJ 108 R: ora 12, 30 – ruta Buciumi-Bodia, respectiv ora 15 ruta Meseş-Treznea”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Sălaj.
Reamintim că din cauza fenomenului de „ploaie îngheţată” drumul judeţean, DJ 108 R, a fost închis sâmbătă pe o porţiune de 4,5 kilometri, din vârful Meseşului, de la joncţiunea cu drumul naţional 1F, până în localitatea Treznea, ruta ocolitoare recomandată fiind DN 1F- DJ 108 A- Românaşi – Păuşa – Agrij.
Conform informaţiilor reprezentanţilor prestatorului de servicii silvice pentru pădurea Municipiului Zalău, Ocolul Silvic Stejarul, fenomenul “ploaie îngheţată” a început să se manifeste în după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 noiembrie, şi s-a estimat că au fost afectaţi aproximativ 3.000 de metri cubi de masă lemnoasă. Acesta constă în doborâturi şi rupturi de arbori, ducând inclusiv la blocarea drumului de pe Meseş, către localitatea Treznea.
Din aceeaşi cauză, marţi după – amiază, un alt drum judeţean din Sălaj a fost închis circulaţiei publice. Potrivit autorităţilor locale, s-a luat decizia închiderii circulaţiei pe o distanţă de patru kilometri a drumului judeţean DJ 108D, limită între judeţele Cluj şi Sălaj, pe raza localităţilor localitatea Huta, comuna Buciumi, de la kilometrul 7+400 până la kilometrul 11+400, din cauza copacilor rupţi şi a crengilor căzute pe drum.

One Thought to “Drumurile judeţene închise de „ploaia înghetaţă”, redate circulaţiei”

  1. Daniela

    autam colaboratori / operatori pc

    Doresc colaborare cu persoane interesate in dezvoltarea unui proiect de
    educatie financiara si venit suplimentar.
    Esti persevernt, rabdator si motivat sa lucrezi pe termen lung in
    atingerea unui obiectiv? Te astept sa ne cunoastem.
    Ofer training si coaching gratuit prin email.
    Promovare de brand cu perspective de evolutie finaciara nelimitata
    Proiectul se doreste a fi lansat pe piata americana de carti electronice!
    Avem nevoie de persoane serioase, înzestrate cu calm si rabdare.
    Cerinte:
    – cunostinte minime PC
    – necesar calculator
    – conexiune internet
    – rabdare
    – seriozitate
    Program part-time.
    Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul „info” la adresa de mail
    dum.dan00@gmail.com

Leave a Comment