Doi șoferi s-au ales cu dosare penale pentru alcool

Polițiștii șimleuani au depistat miercuri, 10 ianuarie, în jurul orei 21, un bărbat de 37 de ani din Șimleu Silvaniei, care conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie 1989 şi care, la testarea cu alcooltestul, avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva ore mai târziu, oamenii legii din Jibou au identificat în trafic, pe Drumul Comunal 45, în localitatea Gîrbou, un bărbat de 35 de ani care se urcase la volan deşi consumase băuturi alcoolice. În cazul acestuia, alcooltestul a arătat o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool în aerul expirat.
În ambele cazuri, șoferii au fost conduși la spital pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

One Thought to “Doi șoferi s-au ales cu dosare penale pentru alcool”

  1. Anonim

    Tot mai mulți șoferi românești se urcă beți la volan. Doar o foarte mică parte sînt prinși.

Leave a Comment