“Doi” cu ghinion, pe şoselele sălăjene

Două accidente soldate cu doi răniţi au avut loc marţi, în traficul rutier judeţean. Două au fost şi cauzele care au produs evenimentele rutiere soldate cu victime ce au necesitat spitalizarea: neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de drum și traversarea neregulamentară. Primul eveniment rutier s-a produs la ora 9.30, în localitatea Gîlgău. O tânără de 27 ani, din judeţul Ilfov, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Dej – Baia Mare a accidentat un bărbat de 81 ani din Gîlgău. Pietonul s-a angajat în traversarea șoselei prin loc nepermis și fără să se asigure. Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului.

În acelaşi timp, un alt eveniment rutier a avut loc în apropierea localității Someș-Odorhei. Un zălăuan de 24 ani, conducea autoturismul pe DJ 108A, iar între localităţile Jibou şi Someș-Odorhei nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum –carosabil umed, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar, condus de un bărbat de 43 ani, din Năpradea.
În urma impactului, pasagera de pe locul din dreapta față din autoturismul condus de bărbatul de 43 ani a suferit leziuni.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Alte articole

One Thought to ““Doi” cu ghinion, pe şoselele sălăjene”

  1. Anonim

    „În acelaşi timp, un alt eveniment rutier a avut loc în municipiu. Un zălăuan de 24 ani, conducea autoturismul pe DJ 108A, iar între localităţile Jibou şi Someș-Odorhei….”

    unde „lupa” mea e municipiul???????????????

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul