Cu permisul suspendat, la plimbare cu maşina

Un tânăr în vârstă de 26 de ani din judeţul Cluj s-a ales cu dosar penal din partea poliţiştilor sălăjeni. Motivul? A condus un autoturism prin localitatea Treznea, deşi dreptul de a conduce i-a fost suspendat încă din luna trecută. Tânărul a fost depistat de  polițiștii Postului de Poliție Sânmihaiu Almașului la finalul săptămânii trecute. „Polițiștii continuă cercetările, în vederea administrării probatoriului în dosarul penal întocmit pentru conducere fără permis, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335 din Codul penal”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

 Foto cu caracter informativ

Leave a Comment