Cinci incendii stinse de pompierii sălăjeni într-o zi

După – amiaza zilei de vineri, 14 august, s-a dovedit a fi una de foc pentru pompierii sălăjeni. În doar câteva ore, aceştia au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinci incendii. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, prima intervenţie a fost în jurul orei 14. Un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău a fost solicitat să stingă un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren viran de pe strada Industriilor din municipiu. Focul a mistuit aproximativ 1,5 hectare de vegetaţie uscată.
Puţin mai târziu, pompierii Gărzii Nuşfalău interveneau în localitatea Iaz pentru a stinge un incendiu de vegetaţie uscată. Aici, flăcările au afectat un gard şi circa de 40 de metri pătraţi de vegetaţie.
În jurul orei 16, pompierii şimleuani au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Giurtelecul Şimleului. Incendiul s-a propagat de la vegetaţia uscată aprinsă în vecinătatea imobilului, flăcările distrugând 20 de metri pătraţi din anexă şi circa 0,5 ha de vegetaţie uscată.
Circa o oră mai târziu, pompierii şimleuani au intervenit pentru a stinge un incendiu de vegetaţie uscată de pe un teren şi în localitatea Pericei, unde flăcările au mistuit aproximativ un hectar de vegetaţie.
În aceeaşi seară, Garda de intervenţie Ileanda a fost solicitată să intervină la un incendiu izbucnit la un autoturism aflat în localitatea Glod. Potrivit reprezentanţilor ISU Sălaj, cauza probabilă de incendiu a fost un scurtcircuit electric de la un acumulator, flăcările distrugând aproximativ zece la sută din autoturism.

2 Thoughts to “Cinci incendii stinse de pompierii sălăjeni într-o zi”

  1. Andreea

    -Pentru toate localitatile!
    -NU este necesara niciun fel de experienta!
    -Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii.
    -Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere.
    -Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor.
    Mai multe detalii la adresa de email:badet.andreea95@yahoo.com

  2. viorel

    Cel mai bun program acum! E bine sa te alaturi si tu cu incredere acum celui mai revolutionar si mai nou program prin care, cu o munca deosebit de interesanta, poti avea multumirea de a-ti completa castigurile lunare stand acasa. Aici nu se cere experienta sau vechime, ci numai ambitie si vointa de a-ti construi un viitor mai bun. Cere acum mai multe informatii la adresa de email: isshogai2003@yahoo.com

Leave a Comment