Carnagiul de lângă Aghireș. Resturile a zeci de cadavre de miei au fost aruncate în mijlocul pădurii. Presupusul autor a fost identificat

Sălaj, anul 2022, a treia zi de Paște. În pădurea situată la doi pași de localitatea Aghireș, în apropierea drumului forestier, imaginea este una desprinsă parcă din filmele de groază. La fața locului s-au deplasat polițiști și inspectori sanitar-veterinari. La sosirea autorităților, locul fusese deja curățat, iar inspectorii de control au bănuit că cei care se fac vinovați de comiterea faptei s-au întors în pădure pentru a curăța locul. Presupusul autor al faptei a fost identificat deja de echipele de polițiști și inspectori sanitar-veterinari. Acesta este un tânăr de 23 de ani, care va fi sancționat conform reglementărilor în vigoare.

Capete de miei, copite, piei, lână și alte resturi de oase, toate acestea alcătuiesc o imagine apocaliptică, o imagine care arată unde a ajuns nesimțirea umană inclusiv în Sălaj, județul pe care îl lăudăm noi atât de mult și despre care credem că are oameni educați, echilibrați, cu bun simț. Am oprit mașina în deal, la ieșire din Aghireș spre Meseșenii de Jos. Înainte de a ieși din sat am luat-o în dreapta, pe un drum asfaltat care m-a dus la ieșire din sat, spre pădure. De o parte și alta a drumului sunt terenuri cu viță de vie. Am oprit mașina. Aveam informații precise. Am intrat în pădure. Inițial n-am crezut că informațiile pe care le-am primit de la cititori sunt reale, nu puteam crede că se întâmplă așa ceva. În stânga potecii erau flori, iarna a început să crească, iar pomii să își arate frunzele. E o pădure minunată, un loc de relaxare, locul în care îți poți încărca bateriile. Am înaintat câteva sute de metri, dar m-am oprit. În mijlocul drumului zăcea un cap de miel și alte resturi de cadavru. Mai departe, la nici o sută de metri, am zărit parcă ceea ce credeam că este o insulă de zăpadă. Cum naiba? Zăpadă la sfârșit de aprilie, nici vorbă. M-am apropiat, iar mirosul greu respirabil mi-a confirmat ceea ce mi se spusese. Erau zeci de piei, lână, copite, oase sfărâmate, capete de miei, toate aruncate într-o grămadă ce riscă să se transforme într-un focar de infecție.

Faptă intenționată

Grămada asta cu resturi de miei se află la doar câțiva metri de drumul din pădure și e clar că cineva a dus toate aceste resturi de cadavre cu mașina sau cu căruța. Acolo sunt multe piei de miei. Există resturi cu lână pe care se poate observa urme de vopsea albastră, semne lăsate probabil de proprietar pentru a recunoaște animalele în turmă. Nu e mare lucru să îți dai seama că sunt resturi ce provin de la miei tăiați înainte de sărbători pentru a vinde carne. Au tăiat mieii, au vândut carnea, iar resturile le-au dus în pădurea de lângă Aghireș și le-au aruncat acolo.

Nesimțire fără margini

Animalele sălbatice au început să ducă din resturi, mai multe resturi de picioare și capete aflându-se împrăștiate pe o rază de câțiva metri. Mirosul de descompunere arată clar că resturile sunt acolo de câteva zile bune. Fapta a fost comisă intenționat, asta e clar.

Cititorii care ne-au adus la cunoștință situația sunt oripilați, nu le vine să creadă că în Sălajul anului 2022 se poate întâmpla asta. Uite, se poate și se întâmplă. Și tot la marginea acestei păduri e plin de gunoaie, de resturi, de plastic, pungi, cutii, ambalaje, totul arătând cât de educați suntem unii dintre noi. Cine știe, poate că articolul de față e un document-probă pentru cei de la poliție și garda de mediu.

Loc curățat și ancheta autorităților

Echipe de polițiști și inspectori sanitar-veterinar desfășoară o amplă anchetă pentru depistarea autorilor. Pentru că la sosirea echipelor de control locul fusese deja curățat, anchetatorii bănuiesc că autorii faptei s-au speriat după apariția în presă a imaginilor cu resturile de miei și au revenit în pădure unde au curățat întreg locul. Presupusul autor al faptei a fost identificat în persoana unui bărbat de 23 de ani din comuna Meseșenii de Jos.

2 Thoughts to “Carnagiul de lângă Aghireș. Resturile a zeci de cadavre de miei au fost aruncate în mijlocul pădurii. Presupusul autor a fost identificat”

  1. […] Sălaj, anul 2022, a treia zi de Paști. În pădurea situată la doi pași de localitatea Aghireș, în apropierea drumului forestier, imaginea este una desprinsă parcă din filmele de groază. Resturile a zeci de cadavre de miei zac lângă trunchiuri de copaci, iar pe deasupra roiesc insectele. Capete de miei, copite, piei, lână și alte resturi de oase, toate acestea alcătuiesc o imagine apocaliptică, o imagine care arată unde a ajuns nesimțirea umană inclusiv în Sălaj, județul pe care îl lăudăm noi atât de mult și despre care credem că… Citeste mai mult […]

  2. […] Sălaj, anul 2022, a treia zi de Paști. În pădurea situată la doi pași de localitatea Aghireș, în apropierea drumului forestier, imaginea este una desprinsă parcă din filmele de groază. Resturile a zeci de cadavre de miei zac lângă trunchiuri de copaci, iar pe deasupra roiesc insectele. Capete de miei, copite, piei, lână și alte resturi de oase, toate acestea alcătuiesc o imagine apocaliptică, o imagine care arată unde a ajuns nesimțirea umană inclusiv în Sălaj, județul pe care îl lăudăm noi atât de mult și despre care credem că…  » Mai multe detalii […]