Ca măsură excepțională, Primăria Zalău va dispune o nouă acțiune de dezinsecție în această lună

Condițiile meteo din această perioadă, cu precipitații abundente și un grad foarte ridicat de umiditate a aerului, au făcut ca neplăcerile aduse de prezența insectelor, în special a țânțarilor, pe raza municipiului, să crească și gradul de disconfort al zălăuanilor. Cartierele din Zalău, cu preponderență blocurile situate în apropierea centrelor de colectare a gunoiului sau cele din vecinătatea Văii Zalăului, se confruntă în această perioadă cu o invazie a țânțarilor. Dacă luăm în calcul și situația prezentă în câteva localități din țară, în care a fost semnalată prezența unei specii de țânțar purtătoare a virusului West Nile, un virus care se transmite la om în momentul înțepăturii, atunci putem spune că o activitate suplimentară de dezinsecție pe raza municipiului este absolut necesară.

La solicitarea cotidianului nostru, în urma sesizărilor primite de la cititorii, reprezentanții municipalității au comunicat faptul că operatorul de servicii pe acest segment, SC Coral Impex a respectat programul unitar de acțiune, prin seria de tratamente efectuate în acest sezon, pe raza municipiului. Primul tratament a fost efectuat în luna aprilie pe domeniul public și privat, iar cel de-al doilea tratament s-a aplicat în luna iulie, pe domeniul public, al asociațiilor de proprietari și la gospodăriile individuale

Potrivit graficului și prevederilor contractuale, al treilea tratament este programat în prima perioadă a lunii septembrie, pe domeniul public și pe cel privat.

Ținând cont de  aspectele pe care Magazin Sălăjean le-a sesizat Primăriei, în răspunsul municipalității se arată faptul că va fi luat în calcul un tratament suplimentar pe raza municipiului, ce va fi efectuat în cursul acestei luni. Prezența țânțarilor în vecinătatea blocurilor de locuințe dar și în zonele de case, mai ales la orele serii, poate genera atunci când situația este una neobișnuită nu doar neplăceri și disconfort locatarilor, ci poate prezenta și riscul crescut al producerii de alergii și chiar boli grave, prin înțepăturile provocate de aceste insecte. Virusul West Nile, transmis la om prin înțepătura provocată de “țânțarul tigru”, prezent în perioadele și în zonele cu umiditate ridicată, este un potențial factor declanșator al unor afecțiuni serioase, înțepătura insectei fiind principala cale de transmitere a virusului la om. Deși în județele din sudul și estul țării s-au semnalat cazuri în care acest virus a fost implicat, deocamdată, în județul nostru nu a fost descoperit niciun caz de acest gen.

Potrivit datelor centralizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, de la începutul anului până la această dată, în ţara noastră au fost înregistrate 12 cazuri de infecţie cu West Nile, în şapte judeţe şi în Bucureşti, cel de-al nouălea fiind cel înregistrat joi, în județul Bacău.

Alte articole

One Thought to “Ca măsură excepțională, Primăria Zalău va dispune o nouă acțiune de dezinsecție în această lună”

  1. Anonim

    Unde s-a facut dezinsectie ca pe la blocul nostru nu am vazut pe nimeni.Sa le fie rusine platesti atatia bani pentru nimic.

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul