„Bobotanul” Ioan Pop la 80 de ani

Acum 80 de ani, pe data de 26 septembrie 1933, în ultima căruţă cu otavă cu care părinţii săi veneau de pe câmp, s-a născut Ioan Pop, una din personalităţile sălăjene marcante care îşi au obârşia în „fruntaşa comună românească” Bobota, după cum era denumită în documentele de epocă. Ionică Pop, după cum îi spun şimleuanii, a condus destinele urbeide la poalele Măgurii vreme de 18 ani, atât înainte de 1989, cât şi în perioada 1996-2000.
Pe tatăl său îl chema Gavril Pop şi era originar din Bădăcin. Gavril Pop a făcut armata la Legiunea 4 Nistru Călări. Deşi avea numai 4 clase „era isteţ” şi a ajuns şef de patrulă în regiunea Soroca. A prins câţiva contrabandişti şi doi spioni ruşi şi a fost lăsat în permisie unde se întâlneşte cu Iuliu Maniu, care intervine pentru el şi este mutat la Legiunea VII Jandarmi din Cluj, unde mai erau doi bobotani: Vasile Buhaiu, viitorul său cumnat şi Ilie Fanca. Iată cum relatează emoţionat Ioan Pop episodul în care tatăl său s-a întâlnit cu Iuliu Maniu, pe care-l redăm în continuare, fiindcă el este semnificativ pentru modestia şi ajutorul dat de marele om politic consătenilor săi: „Când a venit acasă, din Dealul Bădăcinului a văzut în Dealul Țarinii – era casa lui Maniu – că lumea afluează dinspre biserică acolo. S-a dus şi el din curiozitate să vadă ce-i acolo. Într-adevăr, Maniu era echipat în straie ţărăneşti, opinci şi şi-a făcut şi el loc să-l vadă pe primul ministru, care l-a întrebat: – Unde faci armata ?/ – Păi, la 4 Nistru/ – Bun. N-ai vrea tu să fii mai aproape de casă ?/ – Ba da, aş vrea Excelenţă da m-am dus unde vrea ţara. Maniu a scos ceva de scris, şi-a notat într-un carnet şi după 10 zile când s-a întors la unitate comandantul îl întreabă: – Bine măi Pop da tu nu mi-ai spus că eşti rudă cu Maniu, cu Excelenţa Sa, domnul prim ministru / – Păi nu sunt rudă, sunt vecin. Într-adevăr, erau vecini de grădini (…) Comandantul îi spune: – Uite aici ai foaie de drum şi te duci la Legiunea VII Jandarmi Cluj pentru că Excelenţa Sa a dispus acest lucru. Şi a venit la Legiunea VII Jandarmi Cluj de unde a fost repartizat la Halmeu. Ei aveau misiunea de a patrula între pichete şi pe o adâncime de 100 km spre interiorul ţării, ca să-i prindă pe răufăcătorii care încercau să intre în ţară şi să ne producă necazuri”.
Aşa l-a cunoscut pe Vasile Buhaiu, care i-a spus că are o soră văduvă, Ileana, cu două fete, pe care doreşte să i-o prezinte. Era soră cu învăţătorul Augustin Buhaiu, juristul Ioan Buhaiu, fost primpretor al plasei Buciumi şi Florica, măritată Rusu.
Gavril Pop s-a căsătorit cu Ileana Buhaiu şi s-au stabilit la Bobota, iar din căsătoria lor au rezultat 6 copii, printre care şi Ioan.
Ioan Pop a început şcoala mai repede decât de obicei, deoarece la ei în casă unchiul său, învăţătorul Augustin Buhaiu, a închiriat o sală de învăţământ, deoarece în Bobota, la vremea respectivă cele 7 clase făceau cursuri într-o singură sală.
Aşadar, Ioan Pop a făcut prima clasă la români, dar după venirea ungurilor a repetat-o. În timpul ocupaţiei horthyste l-a avut ca învăţător pe Havaşi, transferat de unguri, învăţătorii români fiind plecaţi în refugiu. Printre refugiaţi se găsea şi unchiul său, Augustin Buhaiu şi soţia acestuia Veturia, născută Modoc, învăţători în Bobota.
Copil fiind, la Bobota, îşi aduce aminte de Corneliu Coposu. Acesta, împreună cu unchiul său Ioan Buhaiu şi ceilalţi „feciori” ai satului care jucau popice îi trimiteau să le aducă înapoi, în schimbul câtorva lei, de care se bucurau foarte mult.
După absolvirea celor 4 clase primare la Bobota, în toamna anului 1944, se înscrie la Liceul Teoretic „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvanei. Aici va urma cele 4 clase inferioare de liceu, până în anul 1948. A avut şansa de a avea dascăli din vechea gardă interbelică precum Pompei Țolca, profesor de Geografie, Moldovan, de Fizică şi Matematică sau Victor Pop, de Limba română, care era şi directorul liceului.
În anul 1948, în 13 sau 14 iunie, când a mers să-şi ridice adeverinţa pentru terminarea celor 4 clase, pentru a se înscrie la şcoala din Carei se produsese naţionalizarea, iar la conducerea liceului fusese instalat un muncitor, care nu ştia unde sunt matricolele. În cele din urmă este trimis de către secretarul Vasile Şchiopu, demis şi el, la directorul Victor Pop pentru a afla unde sunt actele respective. Iată cum descrie Ioan Pop evenimentul tragic în care a fost înlocuită întreaga elită interbelică şi trimisă la Canal sau în puşcării, unde şi-au găsit sfârşitul marea majoritate, fiind şi la o vârstă înaintată: „M-am prezentat, – Să trăiţi!, Bună ziua/ – Ce vrei mă! (l-a întrebat muncitorul-director – n.n.)/ – O adeverinţă că am terminat patru clase aici/ – Păi io, zice, nu ştiu că numai de două zîle îs director. Treaba dumitale, m-am gândit, şi îl chem pe secretaru, dl Şchiopu. Zice secretaru: -Păi mi-a luat cheile! Pe mine m-o destituit. Io nu mai îs nimic aice, zice. – No, da, zice, mergeţi la domnu director Pop, afară …, acolo în spate unde-i păduricea asta cum mergi spre Nuşfalău, unde-i Matu. Acolo, în partea sudică era pământul lui Pop Victor, acesta care era director dă liceu şi avea vie acolo, câteva hectare de vie, meri, peri, livadă pusă la punct şi avea o casă cu două camere şi jos pivniţa unde avea vinul. Zice: – Te duci acolo că-l găseştiacolo pe domnu director. No bun, – Că s-o naţionalizat. Asta era după data de 11 iunie, 13-14, cam aşa. Zice: – Acolo i-a lăsat, da nu ştiu dacă îl lasă şi acolo, zice Şchiopu, secretaru. Io mă iau şi mă duc şi ajung acolo. Doi jandarmi erau în faţa casei acolo, el într-un cearşaf îşi împacheta ceva lucruri: – Să trăiţi domnu director/ – Nu mai sunt director, Pop … Mă ştia. – Nu mai sunt director/ – Păi domnule director/ – Nu mai sunt director mă/ – Matricolele noastre unde sunt ?/ – Măi, matricolele voastre sunt jos la demisol, în partea din fund, acolo-s pă partea dreaptă/ – Bine, domnule director/ – Nu mai sunt domnu director, zice. Nu vezi că ăştia … io acum mă împachetez. Plângea nevastă-sa, cu fata cea mare şi m-am întors înapori, am găsit matricolele …”.
În anul 1948 s-a înscris la Şcoala Medie de Zootehnie din Carei. Şi aici a avut profesori foarte buni. Îşi aminteşte de Vasile Pop, „profesor de Anatomie, se ocupa cu animalele, Nicolae Munteanu, Motoaşcă Romulus, Petrişor, la păşuni şi fâneţe, flora spontană … tot, tot, tot”. Consideră că specializarea medicină veterinară scotea specialişti buni.
A terminat liceul în anul 1952, fiind şef de promoţie. Astfel, a primit „diplomă cu dungă roşie”, cum spune el, şi a intrat din oficiu la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj.
A fost, însă, încorporat în armată şi selectat pentru piloţi de avioane, ajungând la celebra bază de la Bobocu, lângă Buzău. A avut de suferit şi în armată din cauza originii „nesănătoase”, după cum se spunea în epocă. Membrii „binevoitori” ai celulei de bază a PMR din Bobota au trimis mai multe „depeşe” anomine şi apoi semnate, în care au scris că Ioan Pop nu corespundea, nu avea „origine sănătoasă” şi că într-o bună zi va zbura cu avionul la Tito. Comandantul unităţii, colonelul Grigore Baştanu l-a chemat la el şi l-a informat asupra scrisorilor primite. Ioan Pop i-a spus că el nu are nici o vină, iar tatăl lui nu a făcut politică şi nici nu a fost chiabur. A avut 13 ha de pământ, dar jumătate l-a dat celor două fete mai mari când s-au măritat. În aceste condiţii Ioan Pop a fost „vărsat” la o unitate de vînători de munte, la Divizia 6 Făgăraş. Şi aici, comuniştii din Bobota au trimis scrisori şi astfel a fost mutat la Mina de Uraniu de la Băiţa, judeţul Bihor, unde a lucrat 25 de luni.
A fost lăsat la vatră în anul 1956 şi a fost repartizat pe funcţia de medic veterinar la Sărmăşag, în locul medicului Mezei, care fusese arestat. Venind, însă, pe posturi foştii colegi care reuşiseră să termine facultatea, a fost repartizat ca tehnician veterinar în localitatea Uileacu Şimleului, unde a stat până în 1958. Chemat de primul secretar al raionului Şimleu, un fost fierar, care îi spune că trebuie să plece unde-l trimite partidul, dacă nu vrea să rămână „fără pită” este transferat, împotriva voiţei lui, ca secretar la Primăria comunei Pericei. Aici a lucrat numai un an de zile, după care a fost transferat, din nou, la Uileac, de data aceasta pe post de secretar la Primărie. În Pericei era pus în funcţie un primar analfabet, care fusese cizmar în Oradea: „Ce autoritate să aibă ăla, că nu ştia nici scrie. Nuzo îl chema. Scia un N mare şi un Z. Sau la Uileac era unu Poşta Andraş, şi el nu ştia să scrie decât un P şi A mare, PA, atât şi tăt îmi spunea să grijesc că: – Spus la dumneata prim secretar să grijeşti de mine”. Primul secretar raional, fierarul Dezso îi spusese: „- Tu eşti şi secretar şi primar, o zîs cătă mine. Deci trebuia să mă conformez”.
Începând cu data de 1 ianuarie 1964 a fost transferat la Şimleu. Aici era primar unul Săsăran, care a fost destituit. Ioan Pop a fost numit în funcţia de primar al oraşului de la poalele Măgurii şi a condus destinele lui 18 ani, în 3 mandate: 1964-1966; 1974-1986 şi după revoluţie, în perioada 1996-2000, ca primar neafiliat politic, candidând independent la alegerile locale din anul 1996.
S-a căsătorit cu învăţătoarea Silvia Cornelia Pop, născută în Şimleu, dar care avea origini în localitatea Derşida, prin tatăl său, Pop Dionisiu, a Mitruchii Preotesei. Pop Dionisiu era notar stagiar în Bobota şi aici a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, originară din Oradea. Aceasta era dirigintă la Poşta din Bobota (la vremea respectivă Poşta era în casa evreului Roşu, actualmente casa în care locuieşte Berindeoaia, spune Ioan Pop).
Din fericita căsătorie a lui Ioan şi Silvia Cornelia Pop au rezultat 3 copii: primul a decedat de mic; Carmen, profesoară la Liceul „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei şi Horea Dionisiu, cercetător ştiinţific dr. în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă-Zalău.
Ioan Pop şi-a dat demisia de onoare din funcţia de primar al Şimleului în anul 1986, fiindcă nu mai putea să mintă referitor la producţiile agricole tot mai mari care trebuiau raportate, pe hârtie. Spune că a fost „singurul primar care a avut curajul să facă treaba asta pentru că ni se impunea să raportăm tot felul de aberaţii pe care nu le-am putut suporta. Să-mi asum răspunderea pe ce nu-i – spune el. Şi atunci când se făceau anual balanţele la grâu, la porumb, cum stai, cum nu stai, trebuia să raportezi că ai producţie mare, trebuia să dai la stat mai mult. Şi mi-am pus întrebarea: de ce trebuie io să mint pentru cineva şi pă urmă tot io o să fiu de vină ? Dacă raportai în plus, trebuia să dai în plus la fondul dă stat şi atunci rămâneau colectiviştii fără produse. Dacă nu raportai, nu erai bun”.
În aceste condiţii, la întâlnirea tuturor primarilor din judeţul Sălaj cu prim secretarul judeţului, Ioan Traian Ştefănescu (ITS-ul sau Ion Taie şi Spânzură cum i se mai spunea) a avut curajul să-l contrazică, să spună că el nu mai minte şi că îşi dă demisia. A invocat un motiv de boală, la înţelegere cu medicii pe care îi cunoştea.
În perioada 1986-1990 a fost director la Direcţia Judeţeană de Cinematografie din Zalău, de unde s-a pensionat.
În concluzie, putem afirma că şi Ioan Pop face parte din galeria personalităţilor care face cinste satului în care s-a născut. Nu a uitat niciodată de satul natal şi i-a ajutat pe toţi bobotanii stabiliţi în Şimleu, în limita posibilităţilor.
Ca o recunoaştere a întregii sale activităţi a primit disctincţia de „Cetăţean de Onoare” al oraşului Şimleu Silvaniei.
Acum, la împlinirea celor 8 decenii de viaţă, îi urăm un sincer La mulţi ani cu sănătate, să-i ajute bunul Dumnezeu şi să-i dea putere să treacă peste pierderea ireparabilă suferită prin trecerea la cele veşnice a soţiei sale dragi, Silvia, dascălul de excepţie care a format zeci de generaţii de şimleuani.

Cercetător ştiinţific dr. Marin Pop

Alte articole

2 Thoughts to “„Bobotanul” Ioan Pop la 80 de ani”

  1. sebi stănescu

    …ehei și ne tot gândim că oare de unde la poporul român chestia cu ,,pilele,,?! Vedeți ? Până și Maniu se ocupa cu mici ,,prostioare,,

  2. Zălăuan

    Ioan Pop a fost un primar foarte apreciat de comunişti, puţini primari de oraşe au prins trei mandate pe vremea comuniştilor.
    Era mai bine atunci cu un singur partid, oamenii de valoare rămâneau în faţă.
    Astăzi, un partid când câştigă alegerile, pune în funcţii lipitorii de afişe.
    Uite, Pop Ioan este un exemplu de om promovat de comunişti, chiar dacă era mai clonţos, a fost un primar care totdeauna a avut şira spinării dreaptă !

Leave a Comment