Bătrân accidentat mortal în Zimbor

Un bărbat, în vârstă de 77 de ani, a murit după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa strada neregulamentar. Evenimentul rutier s-a petrecut în dimineaţa zilei de joi, 23 iulie, în jurul orei 9,50, în localitatea Zimbor. Vervil P. de 39 ani, din judeţul Vrancea, conducea un autoturism pe DN 1F, pe direcţia Zalău – Cluj – Napoca. În localitatea Zimbor, l-a lovit cu autoturismul pe B. Ioan,77 ani, din Mesteacăn, care a traversat drumul public prin loc nepermis, fără să se asigure”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În urma impactului, pietonul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

Leave a Comment