Arest prelungit pentru suspecţii din dosarul furtului de cupru de la Var

Cele trei persoane implicate în dosarul furtului de cupru catodic de la Var vor fi cercetate în continuare în stare de arest, după ce magistraţii Tribunalului Sălaj au aprobat, marţi, propunerea de prelungire a mandatelor de arest preventiv.
Soţii Garofiţa şi Iancu Gabrian, din localitatea clujeană Gilău, sunt urmăriţi penal sub acuzaţia de dare de mită şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în timp ce sălăjeanul Viorel Teglaş este acuzat de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, ne-a declarat Pompilia Stana, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Faptele celor trei au ieşit la iveală la finele lunii trecute, după ce doi poliţişti din Jibou au refuzat mita de 3.000 de euro ce le-a fost oferită de către soţii Gabrian. Clujenii fuseseră surprinşi în trafic în timp ce transportau peste trei tone de cupru catodic din Unitatea Teritorială 95 Var a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Problemele Speciale.
Investigaţiile au scos la iveală că soţii Gabrian au acţionat cu sprijinul lui Teglaş, expert şi gestionar al stocurilor de materiale depozitate în incinta unităţii, despre care procurorii susţin că ar fi sustras cuprul, iar mai apoi l-a vândut clujenilor.
Cei trei suspecţi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, iar marţi, instanţa a prelungit mandatul cu încă 30 de zile.

Leave a Comment