Amenzi și permise reținute pentru viteză, pe drumurile Sălajului

Zeci de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii sălăjeni în cursul acestei săptămâni, în doar câteva ore, în cadrul „Blitz”. Este vorba despre o acțiune pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, iar polițiștii au acționat pe rutele Almașu – Fildu de Sus – Cuzăplac – Zimbor și Sânmihaiu Almașului – Hida – Gâlgău Almașului. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru pentru depășirea limitelor legale de viteză, dar și pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii rutieri au reținut două permise de conducere, ambele pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au retras cinci certificate de înmatriculare. Au fost testatați cu aparatul etilotest 110 conducători auto și din fericire toate rezultatele au fost negative. Polițiștii atrag atenția că astfel de acțiuni vor continua zilnic în județ, în special pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, pentru fluidizarea circulaţiei, pentru combaterea vitezei excesive, a conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, dar și a altor abateri de la normele rutiere, care pot genera accidente de circulație.

One Thought to “Amenzi și permise reținute pentru viteză, pe drumurile Sălajului”

  1. […] Zeci de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii sălăjeni în cursul acestei săptămâni, în doar câteva ore, în cadrul „Blitz”. Citeste mai mult […]

Leave a Comment