Alte două produse au fost retrase de pe rafturile unui magazin din Zalău

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a emis o nouă alertă alimentară pentru un lot de salată cu icre de crap cu ceapă de 130 g și salată de icre Doripesco cu ceapă 100 g, ambele produse de compania SC Doripesco Prod SRL.

Retragerea produselor de la vânzare și rechemarea lor a fost inițiată în urma solicitării producătorului, deoarece acestea sunt considerate potențial nesigure. Produsele vizate sunt:

  • Salată cu icre de crap cu ceapă 130 g – lot 05.09.2025, cod de bare 6422497001119,
  • Salată de icre Doripesco cu ceapă 100 g – lot 05.09.2025, cod de bare 6422497002208.

Salatele au fost distribuite în mai multe magazine ale lanțului Kaufland, inclusiv la cel din Brădet, Zalău, potrivit comunicatului oficial. Sălăjenii care au achiziționat aceste produse sunt îndemnați să nu le consume și sunt așteptați să le returneze în magazinul de unde le-au cumpărat ori să le distrugă. Termenul limită prevăzut în acest sens este 11 octombrie.

„Considerând ca sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, operatorul solicită clienților să NU consume produsele cu termenul de valabilitate/lotul sus menționat și roagă cu amabilitate să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-a achiziționat produsul. Consumatorii sunt rugati sa returneze produsul cu datele menționate mai sus până la data de 11.10.2025. Le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerea creată și îi asigurăm că monitorizăm permanent calitatea și siguranța produselor noastre”, se arată în anunțul oficial.

 

Leave a Comment