Accident în apropiere de Badon. Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital

Doi bărbați au fost implicați într-un accident rutier, joi, la intrarea în localitatea Badon. Un zălăuan în vârstă de 71 de ani a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 62 de ani din localitatea Lozna.

În urma impactului, primul autoturism a părăsit partea carosabilă, iar șoferul de 71 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

Leave a Comment