Accident cu trei victime în Vîrşolţ

Trei persoane au fost rănite uşor miercuri dimineaţa, în urma unui accident rutier, care a avut loc în localitatea sălăjeană Vîrşolţ. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 10. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a avut loc o tamponare între un tir şi un autoturism, în urma impactului, unul dintre autovehicule a fost avariat. La faţa locului, conform spuselor lui Liviu Varga, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, s-au deplasat două echipaje medicale. „Trei persoane au suferit leziuni uşoare, cărora li s-au oferit la locul accidentului îngrijirile medicale necesare, aceştia refuzând transportul la spital”, a precizat Liviu Varga.

De asemenea, potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, a fost solicitat şi un echipaj al Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei, care a intervenit pentru sablarea carosabilului.

Leave a Comment