Accident cu doi răniți la Ilișua

Un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc în cursul zilei de ieri în localitatea Ilișua, comuna Șărmășag. Un adolescent, din comuna Vârşolţ, în timp ce conducea autoturismul prin localitatea precizată, într-o curbă a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ. Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, adolescentul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a pasagerului de pe bancheta din spate, un tânăr de 21 de ani, din comuna Vârşolţ. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de conturbare a capacităţii de conducere, deşi există tendinţa de a se subestima rolul său. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pe această cale polițiștii recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte normele de circulaţie rutieră, indiferent de calitatea avută–conducător auto, pieton, biciclist etc. „Comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!”, au transmis polițiștii.

 foto cu caracter informativ

One Thought to “Accident cu doi răniți la Ilișua”

  1. […] Un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc în cursul zilei de ieri în localitatea Ilișua, comuna Șărmășag Citeste mai mult […]

Leave a Comment