A lovit un pieton şi a fugit de la locul accidentului

De la începutul anului şi până în prezent, pe raza județului Sălaj s-au înregistrat 20 de accidente de circulație în care autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului, aceștia fiind identificați ulterior, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Dintre acestea, şapte accidente de circulaţie au fost grave, soldate cu un mort, cinci răniţi grav şi unul uşor, şi 13 accidente uşoare, soldate cu 13 răniţi.

Cel mai recent eveniment rutier de acest gen a avut loc marţi, 21 august, în jurul orei 22, pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, pe sensul de mers Centru-Gară.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că un bărbat de 75 de ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul, pe sectorul de drum menţionat, a acroşat un pieton care traversa strada prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea Poliţiei, fiind identificat la scurt timp”, precizează sursa citată. Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară a pietonului.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute de Codul Penal.

Conform art. 338, Codul Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului atunci când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie, sau când victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Leave a Comment