A condus fără permis şi a provocat un accident rutier

Un tânăr de 22 de ani din comuna Surduc s-a ales cu dosar penal din partea poliţiştilor. Motivul? A condus un autoturism fără a deţine permis de conducere şi, în plus, a fost implicat într-un accident. Tânărul a fost identificat de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou, în cursul acestei săptămâni, mai exact marţi – 12 octombrie, pe drumul dintre Someș Odorhei şi Năpradea, fiind implicat într-un accident soldat cu pagube materiale. “În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. Polițiștii continuă cercetărilor, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea administrării întregului probatoriu”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

 Foto cu caracter informativ 

Leave a Comment