21 martie – ZIUA MONDIALĂ A PERSOANELOR CU SINDROM DOWN marcată la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Speranţa” Zalău

Concentrarea atenţiei educaţionale şi sociale spre grupurile vulnerabile este un semn al nivelului de civilizaţie atins de o anumită societate. Școala noastră „modelează abilitatea şi promovează diversitatea”, iar în aceste momente ne exprimăm solidaritatea şi aprecirea pentru persoanele diagnosticate cu sindrom Down. Mulțumim partenerilor noștri din clasa pregătitoare A de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău și de la centrul NORO pentru un plus de culoare și pentru bucuria de a fi alături de copiii speciali.
La Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Speranţa” Zalău învaţă nouă copii minunaţi cu cromozomi în plus, primesc sprijin şi îngrijire prin intermediul unei echipe multidisciplinare formată din psihopedagogi, logopezi şi kinetoterapeuţi. Ne concentrăm priceperea oferind programe şi resurse adaptate de recuperare, învăţarea unor deprinderi de comunicare şi folosire eficientă a limbajului, terapii ocupaţionale ajustate la nevoile şi abilităţile copiilor noştri, educăm deprinderi motrice, îmbunătăţim postura, echilibrul şi musculatura, acestea fiind cerinţele specifice recuperării personelor cu sindrom Down. Un aspect particular al muncii cu aceşti copii îl reprezintă apropirea emoţională de care ei au atât de mare nevoie şi provocările de zi cu zi în direcţia atingerii potenţialului maxim al acestora. Comunicarea între familiile ce au în componenţă persoane cu sindrom Down pentru socializare şi informare cu privire la resursele necesare şi disponibile în zona de rezidenţă, este de asemenea un deziderat al abordării acestor copii unici.
Sindromul Down este vizibil, comportă deficienţă mintală evidentă şi anomalii anatomo-morfologice tipice. Etiologic, persoanele diagnosticate cu sindrom Down au un cromozom suplimentar în perechea 21, de aici şi simbolistica internaţional acceptată a şosetelor colorate neperechi. Atenţia celor ce-i înconjoară presupune răbdare şi înţelegere pentru că persoanele cu sindrom Down au nevoie de mai mult timp să înveţe anumite lucruri, dar au propriile talente şi gânduri, sunt veseli, ataşaţi de cei dragi, sunt extraordinari. Ei caută, exact ca oricine, prieteni adevăraţi, acceptare, bucurie şi iubire ce nu numără cromozomi!
prof. Antonela Chezan

Leave a Comment