11 sălăjeni au fost admişi la Academia de Poliţie

 

Din cei 73 de candidaţi înscrişi pentru admiterea la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, 11 au fost declaraţi admişi. Este al doilea an consecutiv cu promovabilitate mare. În anul 2014 au reuşit să obţină note de promovare 15 candidaţi, după cum au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Selecţia candidaţilor pentru concursul de admitere a avut loc perioada 20 aprilie -12 iunie, interval în care s-au înscris 73 de candidaţi, din care 35 fete şi 38 băieţi. Dintre aceştia, în urma susţinerii examenelor, au reuşit să obţină note de promovare 11 tineri, şase fete şi cinci băieţi.
La admiterea pentru specializarea „Drept” au promovat doi candidaţi, la specializarea „Ordine şi Siguranţă Publică” au promovat toate examenele şapte tineri, şase fete şi un băiat, iar la specializarea „Poliţia de Frontieră” a fost declarat admis un tânăr.
De asemenea, pe locurile rezervate etnicilor maghiari, un candidat a promovat toate examenele şi a fost declarat reuşit.

Alte articole

One Thought to “11 sălăjeni au fost admişi la Academia de Poliţie”

  1. Zălăuan

    Pe vremea dictaturii comuniste, era o mândrie pentru sălăjeni, câţi au intrat la Politehnică, la ASE, la Medicină, etc !

Leave a Comment