1 noiembrie – „Luminația” sau „Ziua Morților”, prilej pentru comemorarea celor trecuți în neființă

În fiecare an, în 1 noiembrie, credincioşii catolici, greco-catolici, ortodocşi şi reformaţi din Transilvania, Banat și Maramureș, celebrează „Ziua Morţilor” sau „Luminaţia”. În 1 noiembrie, potrivit tradiţiei, cimitirele se luminează datorită lumânărilor aprinse pentru cei morţi. Această dată este considerată o zi a aducerii aminte, a reculegerii şi rugăciunii pentru sufletele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. „Luminaţia” sau „Ziua Morţilor” este o sărbătoare de origine celtică adusă la noi de catolici. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană şi cele Protestante, sărbătoarea Tuturor Sfinţilor se oficiază în ziua de 1 noiembrie, după calendarul gregorian, iar în bisericile orientale, cele ortodoxe și cele greco-catolice, prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean. În zonele de interferență apuseană credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc „Luminația” în seara zilei de 1 noiembrie. Cu acest prilej, preoții romano-catolici, greco-catolici şi ortodocşi oficiază slujbe de pomenirea morților. Tradiţia spune că, în noaptea „Luminaţiei”, porţile dintre cele două lumi se deschid şi doar acum cei plecaţi dintre noi pot veni să ne viziteze. Chiar dacă este sărbătoare catolică, „Ziua Morţilor” este celebrată şi de preoţii ortodocşi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul celor morţi. Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Ziua Tuturor Sfinţilor în prima duminică de după Rusalii, unde se face pomenirea tuturor sfinţilor, dar şi a celor adormiţi din neam în neam. O altă celebrare a celor morţi vine din credinţa populară a romanilor, care se ţine în noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie, cunoscută sub denumirea de Noaptea Sfântului Andrei, când cei vii încearcă să se apere de strigoi ungând uşile şi ferestrele cu usturoi. De „Luminaţie”, credincioşii merg la cimitir, la mormintele celor dragi, unde se roagă, pun jerbe, flori, candele şi lumânari, ceea ce face ca cimitirele să fie scăldate, în noaptea „Luminației”, într-o lumină unică, vibrantă.

 

3 Thoughts to “1 noiembrie – „Luminația” sau „Ziua Morților”, prilej pentru comemorarea celor trecuți în neființă”

  1. […] În fiecare an, în 1 noiembrie, credincioşii catolici, greco-catolici, ortodocşi şi reformaţi din Transilvania, Banat și Maramureș, celebrează Citeste mai mult […]

  2. […] În fiecare an, în 1 noiembrie, credincioşii catolici, greco-catolici, ortodocşi şi reformaţi din Transilvania, Banat și Maramureș, celebrează  » Mai multe detalii […]

  3. qwertyfuijplț

    Credincioț=098765432q

Leave a Comment