Zilele Zalăului, cu bune și rele

Singura mare sărbătoare a Cetății, singura delectare de anvergură de care avem parte într-un an, trebuie să fie mereu un prilej autentic de distracție, de bucurie, de relaxare.Deși municipalitatea refuză să învețe din greșelile anilor trecuți, convinsă fiind că le știe ea pe toate, de la turnat asfalt și până la întocmirea unui desfășurător de evenimente artistice, zălăuanii au trecut peste cârcoteli, peste neajunsuri, peste faptul că nici de această dată nu s-a reușit mutarea acestei sărbători într-un loc mai bun. Trecem însă peste acest neajuns și privim către cele trei mari aspecte care dau în final un calificativ limpede unei astfel de sărbători. Programul artistic, zona comercială și zona cu mâncare.

Asta cu “street-food”  sună ca naiba, deocamdată nu e de noi, iar până să ajungem să avem cu adevărat o astfel de zonă, așa cum este prin alte orașe, mai avem de învățat și de corectat. Programul artistic a fost, în linii mari, unul decent. Nu comentez alegerile făcute de municipalitate, deși am spus-o de mai multe ori, Primăria ar trebui să ne întrebe și pe noi ce dorim să vedem sau să ascultăm. Iar dacă cineva este tentat să spună “păi e cadoul Primăriei, iar calul de dar nu se caută la dinți”, greșește. Ba da, se caută, pentru că municipalitatea, cu toată fala ei, plătește aceste evenimente din bănuții noștri. Pentru că tot suntem la capitolul “program artistic”, aș sugera scurtarea programelor de muzică populară – două zile din trei, doar cu acest gen, cred că e cam mult.

Totuși cineva nu vrea și ține cu dinții să ne bage asta pe gât ca să ne săturăm noi să mai tot comentăm, ar fi bine să căutăm să aducem și artiști consacrați, chiar și din alte zone geografice ale țării. Totuși, nu trăim într-o enclavă. Ca să nu mai spun că și o parte dintre artiștii noștri sunt lăsați deoparte pe considerente care stârnesc destule semne de întrebare.

L-aș nominaliza pe Dinu Iancu Sălăjanu, un artist de calibru, care ar fi trebuit să fie cap de listă aici, la Zalău. Suspectez niște alegeri făcute în funcție de obiceiul mizerabil, care bântuie ca o ciumăfaie pe plaiurile zălăuane și îndrăznesc să presupun că politicul și-a băgat coada și în acest domeniu. Le-aș chema și pe Sofia Vicoveanca, poate pe Maria Dragomiroiu sau alți artiști români pe care sălăjenii îi știu de decenii și îi apreciază. Mă gândesc că ar fi ceva inedit iar spectacolul ar căpăta culoare și diversitate, lucruri la care autoritățile noastre rămân imune pe veci.

Pe segmentul muzică pop sau muzică ușoară, aș opta și pentru artiști consacrați, dar aș face și o secțiune dedicată celor tineri, cu artiști în vogă la radio si pe internet Nu trebuie renunțat la bunul obicei de a chema și un artist străin. Referitor la sectorul commercial, aici lucrurile au stat parcă mai rău ca în oricare alt an. Se merge pe principiul potrivit căruia Primăria ia oricum cașcavalul, indiferent că la tarabe se vinde iarbă, ori se expun ciocane din plastic sau sandale din mușama.

Cât ținea strada Simion Oros vedeai tarabe cu blănuri, la niște prețuri (probabil justificate) care te băgau în vertij fără drept de apel. Sigur că e în regulă și un astfel de stand – de ce n-ar fi? – dar patru, cinci, la fel toate? Urmau nelipsitele standuri cu inutilități precum maimuțoi hidoși, căței și maimuțe mov și verzi, moriști din hârtie și Dumnezeu mai știe ce aberații, toate coapte la soare și rămase pe veci nevândute. Trebuie făcută o minimă selecție a celor care vin să prostească cumpărătorul ocupând un spațiu pe care, poate, altcineva ar vinde lucruri relativ umane.

Au fost și scăpări de bine, cum ar fi un stand de lavandă, unul de carte, altul de artizanat, însă prea puțin în marea de kitsch lățită pe această stradă. Zona de “mâncare în stradă” a fost decentă, dar nu a rămas nepopulată și în acest an cu produse care au lăsat, în parte, de dorit. Mulți zălăuani s-au plâns de calitatea îndoielnică a unor produse, mai ales a celor din carne, dar și de prețuri, mult prea mari pentru un oraș atât de sărac. Neajunsuri au mai fost și pe alte segmente, lipsa producătorilor locali, invazia de buticari de doi bani din sud etc.

Dar, una peste alta, “Zilele Zalăului” din acest an, deși nu s-au diferențiat deloc printr-o calitate sporită față de cele din trecut, au reprezentat un prilej bun pentru a mai ieși din rutina acestui municipiu, din lipsa acută a posibilităților de distracție de calitate, de peste an. Poate că într-un final, organizatorii vor lua la studiat neajunsurile și eșecurile, vor învăța lecția, spre binele tuturor.

 

Alte articole

Leave a Comment