Un interviu ratat

Daniel Săuca

Dr. Ioan Pușcaș, Doctorul, așa cum îi spunea mai toată lumea, a fost cu siguranță una din personalitățile emblematice (puține, de altfel) ale Sălajului ante și postdecembrist. Personalitate proteică, a reușit să-și creeze o aură aproape mitică, lăsând în urmă, totuși, și diverse umbre ale existenței sale, umbre care, poate, vor fi luminate la un moment dat. De pildă, relațiile cu Ceaușeștii. Și cu alții. Nu e momentul acum pentru „polemici”. Poate o monografie a Doctorului, scrisă cu pasiune și cu echidistanță, echilibru, ar putea lămuri posibilele „pete negre” din biografia excepțională și uneori romanțată a celui care chiar a ajutat mulți oameni, județul și orașul de sub Măgură. Sunt destui cercetători sălăjeni care au capacitatea, pregătirea de a scrie această necesară lucrare.
Oricum, Sălajul politic după 1989 îi datorează enorm, în ciuda piruetelor sale deja clasice, a viclenei sale țărănești. A fost, cel puțin în anii 90, un om politic de excepție, un combatant redutabil pe scena sângeroasă a acelor ani. Nu am reușit niciodată să îi iau un interviu „altfel”, preferând să scriu doar despre realizările sale medicale. Ceea ce eu nu prea am făcut, și pentru că au fost destui care au realizat acest lucru, din interese personale sau de grup. Am ratat acest interviu total, direct, fără ocolișuri, necenzurat cu dr. Pușcaș. Și din vina mea, a comodității sau a unui dezinteres de moment. Cu câteva luni înainte de a muri, Doctorul și-a adus aminte de solicitarea mea și, la Treznea, mi-a spus că ar fi bine să facem acel interviu promis. Nu a mai fost să fie. Rămân cu un gust amar, al interviului ratat. Și pentru că multele dialoguri purtate cu Doctorul, destul de probabil, nu le voi putea face publice niciodată. Din motive evidente.
Cum spuneam, Dr. Ioan Pușcaș rămâne o personalitate uriașă a județului, controversată, dar cum altfel ar putea fi oamenii mari? Dumnezeu să-l odihnească în pace! Iar ceea ce a făcut la Șimleu Silvaniei, medical și politic, să fie continuat. Și din perspectiva unui tip de patriotism luminat (chiar și mai bolovănos) practicat de d-sa.

Leave a Comment