UE nu e moartă, UE se transformă

Cornel Codiţă

Pe fondul crizelor suprapuse, Europa se adânceşte într-o cenuşie şi mizeră fundătură a istoriei. Panglicarii politicii caută soluţii. Nimic nu mai merge cum mergea. „Logic”, deci: Uniunea Europeană trebuie să se transforme. Genul acesta de pseudo-silogism le mai linişteşte zbaterea spasmodică a neuronului singuratic de care se servesc în interes de serviciu. Şi, le mai dă de lucru. Lor şi hiper-birocraţiei parazitare de la Bruxelles care simte, cumva, că pământul fuge de sub picioare. Păi, unde s-a mai văzut până acum ca nişte state…acolo…abia membre, nişte ăia, alde Ungaria, ori chiar Polonia, să nu se supună pricazurilor Comisiei, să nu asculte de „îndrumările” şi liniile politice trasate de axa Paris-Berlin, de „sfaturile” ştabilor Băncii Centrale, să blocheze decizii ale Consiliului şi să se ia în colţi chiar cu Uniunea însăşi, la Curtea de Justiţie? Dacă o mai ţine aşa, se duce dracului rapiţa, ce mai!!! Şi?
Ce e, ce e? Oameni în toată firea şi nu-nţelegeţi ce e! Umblaţi ca nebunii! Iaca ce e! Uniunea asta Europeană a fost creată pentru un singur scop: să lărgească şi să unifice piaţa internă a unui spaţiu european controlat de marile puteri, Franţa şi Germania, urmate mai la coadă de Italia. Pentru că fiecare venea cu un hinterland politic, alături de elefanţii fondatori şi-au găsit loc şi câţiva şoricei – Belgia, Ţările de Jos, Luxemburg.
Dincolo de profiturile economice, idealiştii epocii au sperat că noua formulă instituţională de integrare economică ar putea fi un antidot puternic pentru temuta regenerare a conflictualităţii franco-germane, considerată sâmburele celor două războaie mondiale. Ceea ce, desigur, nu este nici pe departe întregul adevăr, dar aiasta-i altă gâscă într-altă traistă. Şi, exact ca Dumnezeu din Biblie, după fiecare zi de creaţie, de dezvoltare a instituţiilor europene, de creştere a autorităţii lor pe seama îngrădirii atributelor de suveranitate ale statelor, au văzut că „e bine” şi s-au odihnit niţel. Nu era nici o grabă, războiul rece îngheţase structurile politice atât pe continent, cât şi în relaţia SUA-URSS. A venit, însă, 1989. marele succes al încheierii războiului rece, reunificarea Germaniei, dizolvarea URSS şi ieşirea estului Europei de sub dominaţia directă a Moscovei. Cea indirectă, uneori în forme atenuate, alteori în forme agresive, a continuat. O pleaşcă cât roata carului! Cum să o ratezi? Spaţiul trebuia degrabă integrat în mecanismul UE, controlat de Franţa şi Germania. În interesul şi, desigur, pentru profitul economic şi politic al celor ce ţineau în mâini pâinea, cuţitul şi puterea de decizie la Bruxelles. Ştiu, pe vremea aceea Marea Britanie era încă în joc.
Doar că jocurile britanicilor s-au făcut mai mult pe margine, s-au limitat la băgat băţul prin gard şi între spiţe, cu ochii ţintiţi şi urechile ciulite la Washington, în numele relaţiei speciale cu Statele Unite. Una pe care tânărul Preşedinte Clinton n-a exitat să o declare oficial moartă, încă de prin anii 90 şi pe care, de atunci până azi, n-a reuşit nimeni să o mai resuscite, cu toate eforturile disperate ale locatarilor de la Downing Street 10, indiferent că erau laburişti sau conservatori. După ce i s-a tăiat trans-atlanticul cordon ombilical, disperarea nucleului elitei politice britanice a fost atât de mare încât, atunci când de la Washington li s-a şoptit confidenţial că Uniunea Europeană nu are nici un viitor şi ar fi mai bine pentru toată lumea să fie dizolvată, au organizat în grabă un referendum măsluit pentru ieşirea din UE sperând să declanşeze o reacţie în lanţ. Şi, le-a reuşit!!! Parţial şi deloc color. Este adevărat, criza Uniunii Europene, după ce s-a extins şi a ajuns în formatul 27, în loc să se atenueze s-a adâncit dramatic. Dar, nu din cauza exitului britanic, ci odată cu precipitarea războiului din Ucraina. Relaţia cu Rusia, pentru care munciseră cu atâta râvnă, decenii la rând, doamna Merkel, ocupanţii succesivi ai fotoliului prezidenţial în Franţa şi, desigur, capii birocraţiei de la Bruxelles, s-a prăbuşit. Iar, odată cu ea a secat una dintre cele mai importante surse ale stabilităţii economice a Europei. Semi-periferia UE a profitat de ocazie şi a mutat strategic împotriva centrului. Axa franco-germană s-a trezit sfidată şi direct contestată chiar dacă nu întotdeauna cu prea mult efect.
E clar, aşa nu se mai poate!!! Hodoronc-tronc, au început să apară pe masă planurile de transformare a Uniunii Europene. Nimic nou sub soare. Vechile idei şi soluţii bazate pe „cercuri concentrice de decizie şi arii distincte de cooperare” sau „Europa cu mai multe viteze”, ori „Europa cu geometrie variabilă”. Scoase de prin sertare, reîmpachetate în ambalaje noi şi trimise pe centură, „la produs”. Ca să nu lungim vorba degeaba, un lucru este sigur: orice „transformare” a Uniunii Europene care ar ciunti din puterea de decizie a contestatarilor actuali este din capul locului exclusă. Nu va fi aprobată niciodată nici de cei de la guvernare, nici de vreun parlament, nici de populaţie la vreun referendum. Modificarea actualei forme a tratatelor constitutive ale UE este o himeră. Nici nu vreau să mă gândesc ce tensiuni vor fi la decizia de includere a Ucrainei!!! Centrul de greutate politic al UE s-ar putea muta binişor spre est, cu toate consecinţele care ar decurge de aici. În fapt, nemulţumite cum sunt de starea de lucruri din Uniunea Europeană, Franţa şi Germania nu au de ales decât în ce mod să se sinucidă: funia, otrava sau pumnalul. Funia, să continue extinderea fără să poată impune modificarea actualelor mecanisme decizionale, ceea ce le va reduce şi mai mult capacitatea de a dicta dinamica uniunii şi împărţirea cotelor de profit între „dulăi şi căţei”. Otrava, să blocheze extinderea, să pună contestatarii periferiei în faţa alternativei predare fără condiţii sau exit. Ceea ce va duce, cel mai probabil, la noi exituri şi, odată cu ele, va modifica nu doar geometria politică a UE, ci şi relevanţa ei la nivel global. Pumnalul, să lase lucrurile aşa cum sunt, trenante, nedecise, şi să culeagă roadele amare ale crizelor fără de soluţie care se vor succeda, ale opoziţiei crescânde a periferiei şi semi-periferiei, să asiste neputincioasă la degradarea funcţională şi la prăbuşirea relevanţei politice a Uniunii. Şi, asta, pentru simplul motiv că actualii lideri politici ai Europei sunt incapabili să înţelegă o lege banală a sistemelor organizate pe sarcină, aceea că ele nu pot fi transformate cu succes, niciodată. Odată construită, nu poţi transforma maşina de tocat carne, astfel încât să o faci să spele şi ciorapi, după cum nu poţi transforma un ceas tot adăugându-i piese, să-l faci să măsoare şi concentraţia de carbon în atmosfera planetei Marte. UE nu poate fi simultan şi instalaţie de muls periferia şi platformă pentru promovarea Egalităţii, Fraternităţii şi Libertăţii. Elementary, my dear Watson!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “UE nu e moartă, UE se transformă”

  1. […] Cornel Codiţă Pe fondul crizelor suprapuse, Europa se adânceşte într-o cenuşie şi mizeră fundătură a istoriei. Panglicarii politicii caută soluţii. Nimic nu mai merge cum mergea. „Logic”, deci: Uniunea Europeană trebuie să se transforme. Genul acesta de pseudo-silogism le mai linişteşte zbaterea spasmodică a neuronului singuratic de care se servesc în interes de serviciu. Şi, le mai dă de lucru. Lor şi hiper-birocraţiei parazitare de la Bruxelles care simte, cumva, că pământul fuge de sub picioare. Păi, unde s-a mai văzut până acum ca nişte state…acolo…abia membre, nişte ăia, alde… Citeste mai mult […]

Leave a Comment