Uciși de boala altora

O țară întreagă a asistat șocată, în aceste zile, la scene desprinse parcă din filmele de groază. O femeie care, după toate probabilitățile, se găsește într-o suferință psihică profundă, a împins spre moarte, la propriu, două femei. Fapte săvârșite într-un interval de câteva ore. Dacă prima tentativă nu s-a finalizat cu o tragedie, în cel de-al doilea caz femeia a acționat cu o și mai mare forță, reușind să o arunce pe tânăra care i-a ieșit în cale sub roțile unei garnituri de metrou.

O viață curmată într-o secundă dintr-un cumul de factori, nu doar din vina unei nefericite pentru care boala a ales, în numele ei, astfel de modalități de răzbunare. Incontestabil, cea care a făcut acest gest este femeia de 36 de ani despre care, deocamdată, se presupune că ar fi bolnavă mintal. Dacă acest lucru va fi dovedit prin expertiza medico-legală aflată în desfășurare, autoarea faptei va fi scoasă de sub urmărire penală pentru iresponsabilitate. O persoană declarată iresponsabilă printr-o expertiză psihiatrică, nu poate răspunde în fața legii, urmând, ca în multe alte cazuri, să fie internată într-o instituție medicală specializată atâta timp cât se va dovedi că suferă de respectiva afecțiune. Iresponsabilitatea este definită ca fiind starea de incapacitate psihofizică a unei persoane care nu poate conştientiza urmările acţiunilor pe care le săvârşeşte sau nu îşi poate direcţiona voinţa în mod acceptabil, în raport cu faptele sale. Iresponsabilitatea, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, îşi produce efectele numai dacă starea de incapacitate psihică a existat în momentul comiterii faptei. Important de știut, în astfel de cazuri, este că nu are nicio relevanţă faptul că anterior săvârşirii faptei, subiectul a avut discernământ asupra acţiunilor sale.

Revenind la cazul care a îngrozit o țară întreagă, dincolo de vinovăția (prezumtivă, în acest moment) femeii care a ajuns să trimită pe lumea cealaltă oameni cu care nu are nicio legătură, există o vinovăție care plutește deasupra autorităților, de la cele aflate în straturile înalte ale statului și până la cele aflate în subteran, acolo unde agenții de pază cu care Metroul bucureștean are un contract încheiat, ar fi trebuit să fie avertizați, puși în gardă să acționeze după prima tentativă a acestei femei, vizibilă cât se poate de clar pe imaginile camerelor de luat vederi. Există un dispecerat dotat după ultimele standarde, există angajați al căror job este exact acela de a privi la monitoare și a acționa imediat cum sesizează orice neregulă, nu mai vorbim de fapte de o asemenea gravitate.

Femeia aceea nu a luat-o la fugă pe scări după prima faptă (eșuată) și nu a zburat din subteran, până la ieșirea din stația de metrou, în câteva secunde. Ea ar fi trebuit, în mod firesc, oprită la ieșire pentru clarificarea situației și pentru luarea unor măsuri care s-ar fi impus în urma unei astfel de fapte de o gravitate extremă. Există și un birou al celor de la poliția transporturi care, din câte știu, se găsește în marile stații de metrou care, împreună cu angajații firmelor de pază plătite exact în acest scop, ar fi trebuit să ia măsuri pe loc. La secundă. Cu condiția ca aceștia să conlucreze și, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, să nu mai facă posibilă repetarea acestui gest care iată, s-a soldat cu o tragedie.

Pe de altă parte, la nivel macro, putem admite că și statul este responsabil, într-o măsură deloc mică, pentru faptul că oameni care nu răspund pentru faptele lor, umblă liberi pe stradă, sunt lăsați acasă, ca familiile să se descurce cum pot și se transformă, iată, prin tenebrele hidoase ale afecțiunilor de care suferă, în criminali. Oameni aflați sub tratament psihiatric, ori care au în viața de zi cu zi un comportament care evidențiază necesitatea unui consult și a unui tratament, după caz. Statul nostru nu înțelege faptul că aceste nenorociri demne de cele mai negre coșmaruri se întâmplă tocmai pentru că sunt create premisele, fie și prin omisiunea luării unor măsuri legislative clare, ca aceste nenorociri să se întâmple. Nu ai cum să te aștepți la altceva, atunci când discuți de un om bolnav psihic, decât la lucruri care pot distruge un destin nevinovat, fie că e al lor ori al altora.

Am trăit și noi, în micul și liniștitul nostru Sălaj, două astfel de cazuri. Persoane grav bolnave, aflate sub tratament (pe care și-l administrează sau nu) au fost lăsate să trăiască în mijlocul nostru și al familiilor care au plătit cu prețul suprem pentru asta. Pare cinic ceea ce spun însă consecințele faptelor acestor oameni depășesc cinismul. Cei doi sălăjeni au ucis sub impulsul bolii pentru care nu au primit tratamentul adecvat. Și nu mă refer la tratamentul medicamentos, ci la cel legat de internarea sub supraveghere medicală, în permanență. Legea este ambiguă iar slăbiciunea ei rezidă, iată, în astfel de dovezi dramatice, stropite cu sânge nevinovat.

Puțini au avut aplecarea sau răbdarea să se întrebe care au fost „afluenții” acestui “fluviu” de ură, de cinism, de absurd, de sentimente ce par incompatibile cu natura umană, în trupul acestei femei ucigașe. Da, dacă se va dovedi vinovăția acestei nefericite, ea va plăti. Dacă va fi declarată iresponsabilă, va fi internată, însă i-aș ruga pe cei care pot face atât cât se poate face în astfel de cazuri, să se uite dincolo de privirea pierdută a acestei femei și să ia în calcul și cauzele care, poate,  au făcut posibilă o astfel de reacție de o atrocitate nemaiîntâlnită la noi.

Ce putem face ca acești oameni, de cele mai multe ori irecuperabili și – ne convine sau nu, nevinovați în fața legii – să nu mai primească acces și cale bătută către poarta de refulare a personalității, a frustrărilor, a problemelor pe care nici măcar ei nu le înțeleg. În mintea acestei femei, presupus criminal în acest moment, ca și în sufletul ei, s-au petrecut lucruri departe de capacitatea noastră de înțelegere, cu atât mai puțin a ei. Nenorociri care, picătură cu picătură, au dus la acest rezultat tragic, care poate n-ar fi fost posibil dacă toți cei plătiți să-și facă datoria, de la legiuitor la dispeceri și agenții de ordine angajați, ar fi acționat așa cum ar fi trebuit să acționeze.

Nu vreau să arunc vina exclusiv în spinarea lor, însă nu am cum să blamez în această tragedie un singur om, care, după toate probabilitățile, este o persoană cu afecțiuni care îi fac imposibil orice control asupra gândirii și faptelor sale (și vom afla în curând dacă este sau nu așa). Departe de mine ideea de a-i lua apărarea presupusei autoare a acestei crime; sunt revoltat profund de gestul ei și mă doare sufletul pentru familia acelei tinere care a avut parte de un sfârșit prematur atât de absurd. Sunt, totodată, sigur că pe această femeie n-o va îndrepta nici penitența – dacă va fi găsită vinovată, nici spitalul, în cazul în care va fi declarată iresponsabilă.

Nu mai întreb nici cine se va ocupa de sufletul ei otrăvit de boală, asta după ce își va înghiți pumnul de pastile de zi cu zi pentru că, probabil, acest lucru nu mai interesează pe nimeni. Pentru acești oameni (mă refer aici exclusiv la bolnavii psihic ce au comis fapte de gravitate deosebită) nu există vindecare, în cele mai multe cazuri, ci există doar vigilența medicilor, a celor plătiți să supravegheze și cuvântul decisiv al unei legi sănătoase și eficiente! Atât. Iar dacă femeia aceasta a fost scoasă, temporar, din rândul celor potențial periculoși (deloc puțini) aflați în situația ei, ce facem cu ceilalți care poate, chiar în acest moment pregătesc în mintea lor măcinată de boală, nenorociri despre care poate vom auzi pe viitor? Aceasta este întrebarea.

 

 

Alte articole

2 Thoughts to “Uciși de boala altora”

  1. Tăunu

    Florine, oare regreţi vremurile staliniste când, dizidenţii politici erau aruncaţi în spitale de psihiatrie ?

  2. Anonim

    Taunule nu ai inteles nimic .

Leave a Comment