Transparența opacului

Aflăm și noi de prin vecini cum alții depun eforturi colosale și drămuiesc fiecare bănuț în această situație de criză nemaipomenită, pentru a achiziționa cele mai prețioase și necesare aparate medicale, fie de testare, fie necesare în secțiile de terapie intensivă, saloane etc, toate ce pot de folos vital în lupta cu noul coronavirus. Lăsând la o parte faptul că gospodarii județului nostru nu s-au gândit niciodată în toată existența lor la faptul că ar putea veni peste noi vreo molimă, un meteorit sau – așa cum au venit de altfel – urgii ale naturii cu consecințe greu de suportat pentru populație, uite că alții fac rost de bani pentru a asigura un minim arsenal de luptă cu acest virus.

Avem și noi două aparate de testare, ultimul sosit chiar ieri, când scriam aceste rânduri, însă, desigur, nevoile spitalicești într-o pandemie (și nu numai, ci în general, pentru că despre bolnavii ceilalți nimeni nu mai vorbește de două luni!) sunt uriașe și nu se limitează doar la aparatele de testat. Avem doar șase paturi la terapia intensivă de la Infecțioase, destinate pacienților critici. Ventilatoare – câteva. Bune și acelea, desigur. Nu mai discutăm de măști, dezinfectanți pentru populație, mai ales pentru oamenii de la țară, săraci oricum și uitați de autorități fix până vom intra, anul viitor, în campanie electorală (ați aflat că rămânem cu actualii primari pe stoc inclusiv de Revelion). 

Având în fața ochilor această situație din județul nostru, departe de a fi una liniștitoare, primul lucru care îmi vine în minte este suma de 100.000 de euro alocată luna trecută, în plină explozie de coronavirus, echipei de volei, în ședința Consiliului Local Zalău. Țin să precizez că sunt un iubitor de sport, susțin echipele sportive din județ chiar dacă performanțele din ultima vreme, cel puțin la volei și la fotbal, au fost, așa cum știți, demne de cluburile comunale de prin țară – asta e realitatea și nu are sens să ne supărăm. Revenind la această sumă de aproximativ 100.000 de euro, ea a fost solicitată inițial de conducerea clubului pentru a se putea asigura participarea la următoarele faze dintr-o o competiție de prestigiu (Cupa Challenge) competiție din care echipa a fost, așa cum știți, eliminată ulterior. Banii au fost solicitați prin ianuarie, însă suma, firește, nu a mai fost votată și acordată pentru că, odată eliminată din Cupă, nu se mai justifica solicitarea.

S-a revenit însă în martie, cu aceeași formulare și sumă solicitată, dar s-a înlocuit scopul, fiind avansate facturile la utilități ce trebuie plătite de club, lucru credibil, având în vedere că și clubul consumă și are de plătit facturi. Nu sunt în măsură să judec dacă aprobarea prin vot (cu o singură împotrivire!) a acestei sume, nici dacă aceste facturi însumau atât de mulți bani așa că nu mă pronunț asupra acestui lucru. Nu știu însă nici dacă suma a fost justificată pe deplin și mai ales oportună, la mijloc de martie, când deja România tremura auzind cum bate covidul la ușă. Nu mai adaug variațiuni pe aceeași temă, cam ce am fi putut face cu 100.000 de euro sau cu oricare altă sumă cheltuită pe lucruri care nu ardeau, dacă am fi considerat că toate cele necesare întâmpinării acestei nenorociri nu sunt urgente: am fi reabilitat din temelii stadionul, de exemplu. Sunt, totuși, nișe bani care iată, puși peste alți bănuți, ar fi făcut posibil ca și noi să putem face orice altceva util comunității sau, acum, am fi putut achiziționa aparatură pentru a dota saloanele spitalelor sau secțiile de terapie intensivă din unitățile medicale puține pe care le avem.

Toată lumea se miră de ce, totuși, avem atât de puține cazuri raportate. Ieri, de exemplu, nici măcar unul în plus, oare așa să fie? Nu știu, dar nici nu pot spune cu tărie că eu chiar cred că lucrurile stau așa. Mailul, mesageria și pagina de Facebook, ne sunt zilnic bombardate cu mesaje, cu indignarea de multe ori justificată a cititorilor care întreabă dacă numărul de cazuri confirmate în Sălaj este cel real spunând, de multe ori, că noi dezinformăm sau ascundem date. Cei care spun asta fac o confuzie. Dezinformarea ori lipsa de informare transparentă și corectă ar putea exista, însă nu din partea noastră! Nici măcar Prefectura pe care mulți o înjură de multe ori fără motiv, nu e în totalitate vinovată în povestea asta – comunicatele sunt sugrumate de multe ori de ordine venite de la centru: atât pot da, atât dau. E simplu și lesne de înțeles!

Da, e foarte greu de crezut că avem doar 11 cazuri în județ dacă facem un simplu calcul și împărțim cele 50.000 de teste efectuate până acum la 41 de județe și București, rezultând o medie de 1.100 de teste pe județ, parcă e și mai greu de crezut că această cifră e chiar reală. Și asta, în cea mai fericită predicție, aceea că și Sălajul a fost “tratat” asemenea celorlalte județe – Suceava, Timiș, Constanța, Iași sau municipiul București, printr-o împărțire frățească a acestor kituri de testare. Să fim serioși, nimeni nu ar crede așa ceva. De ce am fi gratulați cu același număr de teste ca în alte județe dacă la noi, vorba statisticii, nu sunt decât 11 cazuri? Prin urmare, rămânem cu astea 11 cazuri, să dea Dumnezeu așa să fie, vorba aceea, și cu câteva sute de teste efectuate, toate acestea  la o populație de 250.000 de locuitori. 

Greul acum urmează. Dar noi defilăm cu niște cifre greu de crezut – ar fi o minune să fie cele din realitate -, în condițiile în care ordinele absurde de la București au interzis inițial prefecturilor să dea numărul de infectați pe județe (două săptămâni am avut zero cazuri raportate, iar acum mențin voalat interdicția de a lăsa autoritățile din județ să ne spună și nouă câte teste avem efectuate până la această oră. Ceea ce de multe ori vedem, nu doar în cazul acestei pandemii nenorocite, e exact… opacitatea prin care informațiile de interes, salvatoare de multe ori, nu răzbat către cetățeanul simplu. Iar noi am devenit deja specialiști de a vedea prin “geamul” opac, adevărul!  Iar noi am devenit deja specialiști de a vedea prin “geamul” opac, adevărul ! Doar că asta se întâmplă de cele mai multe ori atunci când nu mai avem ce să facem cu el.

 

2 Thoughts to “Transparența opacului”

  1. Daca spitalele judetene nu au ceea ce le trebuie in aceasta perioada

    echipamente, medicamente, etc vina este exclusiv a Consiliilor Judetene carora le sunt subordonate. Guvernul nu are nicio vina. Asa ca orice politizare este fara fundament. Este doar proasta gospodarire sau lipsa de preocupare.

  2. Anonim

    Evident ca se minte! Din dispozitia chiar a guvernului astuia care – zice dl. de mai sus – nu are nicio vina! Nu mai departe de ieri, fara sa ma deplasez din casa, am aflat despre un caz din judet neraportat niciunde! Omul se plimba nestingherit prinre ceilalti (si e…politist!), toata lumea STIE, dar tace… Eu as suna – va spun drept – dar sunt departe de locul respectiv, nu am toate datele si nu vreau sa risc o amenda, ca nu sunt nabab. Cat despre guvernul care ,,nu are nicio vina,, – cred ca e pur si simplu TRADATOR! Numai un orb nu vede ca toate actiunile pe care le exercita sunt antiromanesti suta-n mie! Sper sa raspunda odata si odata pentru tot ce face si a facu. Sper din tot sufletul!

Leave a Comment