Tărăboi vs. petrecere

„Zilele Cetăţii”, care tocmai s-au încheiat, şi care anul acesta au ţinut mai mult ca niciodată, mai ceva ca-n basme, patru zile, este un subiect sensibil pentru foarte mulţi locuitori ai urbei. Unii aduc acuzaţii pentru desfăşurarea acestui „bâlci” dedicat locuitorilor din Zalău, alţii spun că ideea organizării unui astfel de eveniment este binevenită.
Cert este că şi în acest an, centrul oraşului unde au avut loc activităţile dedicate „Zilelor Cetăţii” a adunat mii de oameni. Chiar dacă ne place sau nu, trebuie să recunoaştem, inclusiv cârcotaşii, că un astfel de eveniment, cu bune, cu rele, cu gălăgie, cu tărăboi, cu mirosuri şi fără mirosuri, prinde bine la „lume”. Părerile sunt împărţite şi la „extremism”, poate, au ajuns, de aproximativ 16 ani, doar zălăuanii care stau în zona centrală, pe care-i „omoară” decibelii.
Mulţi zălăuani care au venit în centrul oraşului de „Zilele Cetăţii” au spus că organizarea unui astfel de eveniment e un lucru bun. Unii au fost de prin străinătate şi povesteau că acolo, în oraşele unde muncesc, se organizează astfel de evenimente la ficerae final de săptămână, că acolo orice mizerie se aruncă la coş însă aici, nu! Acolo,afară ştiu să se adapteze aici, nu! Cu bune cu rele „Zilele Cetăţii” au fost un bun prilej de relaxare, de socializare, de ieşire din cotidian, de distracţie pentru cei mici, de încântare a auzului în funcţie de preferinţe, de la muzică uşoară până la populară şi multe altele. Totul depinde din ce unghi priveşti. De exemplu, pentru alţii toată această perioadă, cele patru zile, a fost una de excese. Odată ajunşi în centrul oraşului, şi-au lăsat bunul simţ acasă şi după câteva pahare au făcut prăpăd. În fond şi la urma urmei, orice eveniment poate fi unul foarte aşteptat sau deloc aşteptat. Diferenţa o fac oamenii, bunul simţ al lor şi cunoaşterea limitelor, ceea ce-i mult strică.

One Thought to “Tărăboi vs. petrecere”

  1. Ana Tudoran

    REGIO TV TRANSILVANIA – PARTENER MEDIA PRINCIPAL !!!

Leave a Comment