Străinul din calea copilului tău

Dincolo de neplăcerile cotidiene cu care părinții unui copil de vârstă mică se confruntă pe bandă rulantă, stau la pândă, în umbră, adevăratele pericole pentru care este necesară o doză de vigilență sporită din partea părinților, dar și înțelegerea și aplicarea unor modalități prin care instinctual de apărare al copilului să fie dezvoltat. De fapt, aici este cheia succesului, dincolo de sfaturi de genul nu stai de vorba cu străinii, evident, și acestea cu importanța lor.

Copiii cresc și la un moment dat, oricât vom încerca să deținem un control asupra fiecărei secunde din timpul pe care ei îl petrec nefiind lângă noi, acest lucru nu doar că va fi imposibil cu va deveni un stres care ne va da mari bătăi de cap.

Interzicerea cu desăvârșire a oricărei forme de dialog, chiar și a unui simplu salut sau a unei solicitări de urgență, să spunem, de a lua sau a intra în legătură cu o persoană necunoscută nu este cea mai fericită soluție și nici pe departe cea mai sigură în privința securității, dar și a unei dezvoltări armonioase a copilului, mai ales din punct de vedere al relaționării cu oamenii.

Primul și cel mai important lucru este ajutorul pe care trebuie să-l acordăm celor mici în a se cunoaște pe ei înșiși. În a-și detecta, la capacitatea lor, a le stimula intuiția, instinctele de apărare, în a-și cunoaște  vulnerabilitățile, lucrurile de care la un moment dat cineva ar putea profita.

Din momentul în care micuțul începe sa vorbească și să înțeleagă ceea ce I se spune, este bine să introducem în conversațiile zilnice discuții simple, pe înțelesul copilului, despre identitatea lui sexuală și despre corpul lui. Școala nu face nimic în acest sens și nu sunt șanse să regăsim în viitorul apropiat, astfel de ore în programele școlare. Este esențial ca acesta să cunoască și să înțeleagă că părțile corpului lui îi aparțin doar lui și nicio persoană nu are voie să îl atingă dacă el nu-și dorește acest lucru.

Cât privește zonele intime, copilul trebuie să știe că o persoană matură străină nu trebuie lăsată să îl atingă în aceste locuri, să îi atingă buzele etc. Par lucruri banale însă există, oare, vreun învățător care vorbește cu copiii despre aceste lucruri? Evident, copilului trebuie să îi explicăm, de exemplu, faptul că doctorul poate face acest lucru atunci când mergem la un control medical, în prezența părintelui, acesta nefiind un pericol. Distincția între aceste două situații trebuie făcută cu claritate și pe înțelesul copilului.

Oricat de mult i-ai spune să nu vorbească cu strainii și oricât de negru ar fi scenariul pe care i-l prezinți, nu ai garanția că el va face întocmai, iar cel mai important este să îl ajuți să își dezvolte propriile instincte, astfel încât să fie capabil să recunoască, la nivel instinctual, sentimentele pe care le are atunci când se află în preajma unei persoane pe care nu o place sau despre care simte că ceva nu ar fi în ordine cu ea.

Este important să știe că există persoane bune și persoane rele, fiind totodată important ca vigilența noastră să nu se limiteze doar în sfera necunoscuților, știut fiind faptul că, de cele mai multe ori, agresiunile sexuale asupra copiilor vin exact de acolo de unde poate ne-am fi așteptat mai puțin. Copilul nu trebuie obligat să facă gesturi de așa-zis politețe, pe care nu le simte. Lucruri impuse, des întâlnite, de genul “pup-o pe doamna” sau “îmbrățișează-l pe nenea”, chiar dacă avem de-a face cu oameni pe care îi cunoaștem foarte bine, este un deserviciu pe care îl facem copilului, subminându-i propriile sentimente, instincte, alegeri. Dacă copilul nu-și exprimă dorința de a îmbrățișa pe cineva, nu trebuie obligat să facă asta, doar “ca să nu ne facem de râs”.

Exact acolo, sau în acele situații, putem observa faptul că instinctele există chiar de la cele mai fragede vârste. Tocmai aceste instincte trebuie înțelese și încurajate pentru că ele îl vor ghida pe copil în alegerile lui dar mai ales în evitarea pericolelor de genul celor pe care le auzim, din păcate, tot mai des.

“Toți străinii sunt răi” reprezintă o regulă lipsită de suport real și dăunătoare. Străinii nu trebuie să apară în ochii copilului drept persoane rău-voitoare, însă trebuie să-i explicăm faptul că există persoane care le pot face rău. Copiii trebuie să știe faptul că oricând pot cere ajutorul unor trecători, atunci când simt că ceva nu este în regulă sau când simt că sunt în pericol. Este foarte important ca cel mic să știe că nu este nicio rușine să ceri ajutorul unui necunoscut atunci când un altul se apropie nepermis de mult de el, sau când, de exemplu, un străin îl invită într-un loc necunoscut cum ar fi o scară de bloc, lift, sau pentru a-i cumpăra o prăjitură.

Copilul trebuie să ceară ajutor în oricare împrejurare de acest gen și să refuze din start să accepte orice gen de invitație, fie că e vorba de un parc, un autoturism pentru “o plimbare” sau oricare alt loc care iese din sfera traseului sau a locurilor pe care el le cunoaște și în care se simte în siguranță.

Îi putem ajuta pe copii să deosebească între persoane straine bune și rele evidențiindu- i câteva dintre caracteristicile pe care le au, adesea, persoanele straine „rele” și modul în care se comportă.

Atunci când un străin îi solicită informații personale, de tipul adresei de acasă, numele lui și al părinților etc.; încearcă să îl convingă să mănânce ceva; îl fac să se simtă inconfortabil; il ating, mai ales în cazurile în care contactul este direct pe față, gât, buze sau, mai rău, pe rochiță, pantalonași, în zona fundului a zonelor intime, gât etc. Copilului trebuie să-I explicăm importanța acestor gesturi și faptul că nimeni în afară de ei înșiși, mama ori tata, nu au voie să îi atingă în aceste zone.

Copilul trebuie să știe că nimic din ceea ce i se întâmplă, nu trebuie ascuns părinților. Răufăcătorii, de cele mai multe ori, folosesc cuvinte de genul “este secretul nostru, nu trebuie să știe nimeni ceea ce facem noi“. Explică-i copilului că, dacă se confrunta cu astfel de solicitări sau situații, este recomandat sa spună „nu” cu fermitate, să fugă, să țipe ori să alerge către o altă persoană adultă din jur, care îi inspira încredere și să îi povestească ceea ce i se întamplă și ce anume îl sperie.

Este important ca de când este foarte mic, micuțul să aibă încredere în tine și să îți povestească absolut tot ce i se întâmplă, oricât de jenant sau neplăcut ar fi respectivul lucru, în ochii lui.

Copilul trebui să fie capabil să treacă oricând peste orice jenă, rușine, teamă, atunci când vine vorba despre lucruri intime, întâmplări neplăcute sau nefirești pentru vârsta lui.

Este foarte important să nu adomnestăm sub nicio formă și să nu punem copilul într-o lumină care să inspire teamă, remușcare sau rușine, atunci când vine vorba despre lucruri, stări, întâmplări sau situații care țin de intimitatea lor, de organele sexuale, de sexualitate (în cazul copiilor mai mari, aflați la pubertate, care încep să experimenteze primele instincte în sexualitatea lor) de tot ceea ce, din păcate, mulți copii se tem să arate sau să spună părinților.

Relaxarea cu care copilul poate vorbi cu unul dintre părinți sau cu amândoi despre aceste lucruri reprezintă, de cele mai multe ori, salvarea în situații mai puțin plăcute sau de-a dreptul grave, lucruri cu care copilul se poate confrunta la un moment dat. Psihologii spun, de altfel, că stigmatul rușinii este, de cele mai multe ori, cel mai greu de dus și de purtat în timp, chiar dacă fapta sau trauma în sine este, în mod firesc, împinsă instinctual spre uitare.

Prin urmare, un copil crescut sun imperiul rușinii, al unui eventual stigmat pe care îl va purta, nevinovat fiind, dacă i se întâmplă ceva, nu va reuși să treacă nici peste o întâmplare neplăcută sau traumatizantă și va evolua, chiar și acolo unde ar trebui de fapt să se deschidă, ca un adolescent sau viitor adult permanent închistat, temător, cu frustrări și frică inclusiv în fața unor lucruri normale și firești.

 

Alte articole

Leave a Comment