Speranțe de carton

Anul Centenarului, anul discursurilor pompoase, al patriotismului cartonat, al sentimentelor ipocrite față de patrie. Un an în care nu va fi despre sentimentul autentic al cinstirii înaintașilor noștri, ci despre mângâierea orgoliului sus-pușilor, de la cel mai mic până la cel mai mare, cum că și-au făcut datoria, sunt măreți, sunt buni. Știu să cinstească, știu și simt până în măduva oaselor, fiorul patriotic. Râsu – plânsu , în realitate. Te scutură fiorii, de uimire și dezgust. Nu vreau să umbresc această unică aniversare a României, care ar trebui să cinstească adevărații eroi, adevărații oameni politici, adevărații români cărora noi le datorăm, dincolo de toate, viața. Însă știm bine cu toții că, dincolo de circul de care avem parte, se pare, la nesfârșit, despre asta va fi vorba, în mare măsură, în sublimul 2018.

Prima lună din acest an ne-a găsit la fel cum eram și anul trecut pe vremea asta. Un pic mahmuri, înconjurați de aceleași promisiuni, semne de întrebare și realizări ce vor „urma”. Sunt și diferențe, resimțite cu precădere în bugetul anemic al fiecărei familii. Plătim de ne uscăm pe un plin de carburant, la alimentele de bază prețurile au crescut cu procente cuprinse între 30 și 100 la sută, la servicii prețurile au luat-o razna. Mâncătoria politică a atins cote halucinante, stai și te întrebi, oare, cine pe cine mai sapă, care – cui mai dă în cap, cine cade și cine se va ridica? Asta ne preocupă tocmai pentru faptul că nu avem altceva mai bun, la nivel politic și social, la care să ne gândim. Nu mai avem lideri, exemple, valori politice. La final de an au ieșit iar, ca popândăii, și au început să recite din planuri și utopii.

Că vom avea zeci de kilometri de autostrăzi, că nu vom mai da în gropi pe drumurile din orașe sau comune, că împuținăm veceurile din curțile școlilor. Fiecare a ieșit, la sfârșit de an, cu eternele promisiuni cum că dom’le, va fi un an mai bun! Ne legăm mereu de acest Centenar, pentru a-i face pe oameni să se gândească mai puțin la adevăratele nenorociri care ne-au găsit la fel în prag de An Nou. Pentru că la români, festivismul, spectacolul, simulacrul și ipocrizia, se pare, prind de minune atunci când vin de sus. Precum o ploaie înghețată care ne anulează mereu toate simțurile care, în mod normal, ar trebui să fie mereu în stare de veghe. Când e ceva de sărbătorit, de omagiat sau comemorat, devenim sensibili, promitem că vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât. De la cel care se lasă de fumat până la ăla care se lasă de furat, cu mic cu mare, ei încep anul la fel. Și noi, ăștia mici, de care Puterea își aduce aminte doar în prag de alegeri, începem anul într-o avalanșă de planuri și visuri care, în fapt, nu se vor realiza niciodată, pentru că pur și simplu nu sunt lăsate să trăiască, să se dezvolte.

Nu mai au nici pământ roditor, nici apă curată, nici un stop de umbră pentru a nu fi pârjolite de soare. Desigur, speranța moare ultima, iar începutul unui an îndeamnă mereu la dorința de a avea o viață mai bună, un trai mai fericit, un comportament schimbat acolo unde lucrurile au demonstrat cu vârf și îndesat că aduc doar rău și nenorociri. Doar că mai mare va fi parada decât dovada. Îmbătrânim în minciuna și hoția altora, așa ne trece viața, sperând și tânjind după ceea ce pe an ce trece, vom avea tot mai puțin, către sublimul “deloc”. Răstimp, baronimea aleasă își pune baterii noi și continuă în același stil. Discursuri lovite de nulitate și citite tărăgănat, parade fâsâite, momente poetice, depuneri de coroane peste tot pe unde există o lespede de mormânt, vizite pe la străini, acolo de unde vin țanțoși ca niște curcani, lăudându-se cu rezultate diplomatice fabuloase, în timp ce ei au stat, pe după vreo cortină sau la un colț de masă. Așa-i românul, ăla care a ajuns mare nu dintr-o întâmplare, ci pentru că așa l-am făcut noi. În cele mai multe cazuri, nemeritat, nejustificat, negândit.

Ei ne fac mereu să credem că începem un an mai bun, mai blând, mai înțelept și mai prosper. Că, în sfârșit, vine și pentru noi un val care să ne ridice, un timp mai corect, mai bun, mai prosper. Nu va fi așa, cel puțin prin ceea ce vom avea și vom auzi de acolo de sus, iar acest lucru îl vom vedea peste exact 12 luni, atunci când vom spune, din nou că “anul care a trecut a fost cum a fost, ducă-se; dar la anu’…“

Alte articole

Leave a Comment