Speranța moare ultima

Daniel Mureşan
Pentru români, războiul din Ucraina a început cu o mobilizare exemplară. Oamenii au ajuns la graniță, au cazat refugiații, i-au transportat, i-au ajutat într-un extraordinar spirit de solidaritate. Totul a fost făcut fără autorități, fără clasa politică. Aceasta din urmă s-a dezmeticit destul de greu, probabil stăteau ascunși de frică, nu știau ce turnură iau evenimentele. După câteva zile, televiziunile au început să ne arate „spectacolele“, adică ce fapte de vitejie fac ei. Cum adună ajutoare, cum le transportă, cum mângâie refugiații, totul cu o empatie mimată.
În începutul acesta de război am văzut speranța. Speranța unui popor care se poate mobiliza, care poate empatiza, chiar se poate sacrifica. Și totul fără politicieni. Deci, se poate! Oameni simpli, care-și văd de treburile gospodărești, au lăsat totul baltă și au plecat să ajute alți oameni. O bună bucată de vreme am scăpat de manipulare, de injurii sau atac la persoană. Era război! Politicienii erau speriați, nu știau de partea cui să fie.
Comunismul a încercat să distrugă orice urmă de societate civilă, iar în România aproape că a reușit. După 1990, se simte o oarecare renaștere a fenomenului, însă a fost repede acaparată de politic. Sindicaliștii și liderii „independenți“ deveneau repede membri de partid. Fără să aibă vreun drept să o facă, mandarinii vremii dădeau comunicate „în numele societății civile“, uitând o regulă de bază a democrației: nimeni nu are dreptul să vorbească în numele întregii societăți civile, toți membrii ei au obligația să o servească exemplar.
Ce s-a întâmplat în primele zile ale războiului la graniță dă un licăr de speranță. Care va fi viitorul societăţii civile e greu de anticipat în contextul manipulării și a minciunii politice. Despre maturizarea clasei politice nu pot decât să sper. E din nou speranță!

2 Thoughts to “Speranța moare ultima”

  1. Istoria nu trebuie uitată !

    O speranță, totuși, există, la români nu au existat atrocitățile comise de civili împotriva evreilor ca-n ucraina în cel de-al doilea război mondial. Acolo, naziștii stătea pe margine și se distrau, treaba o făceau civilii ucrainieni. Cu răngile în mână dădeau în cap la evrei. Ghinion, mai suntem din ăștia care nu uită istoria. Chestia cu denazificarea ucrainei nu e deplasată !

    1. I.C.

      @ 08:35. Bombardarea blocurilor de locuințe și împușcarea oamenilor care stau la coadă pentru alimente zici că se cheamă „denazificare”, propagandist al lui Putin? Ia uită-te în dicționare, la ce se referă cuvîntul „denazificare”!

Leave a Comment