Speranța – cel mai frumos dar făcut cuiva

Ce repede zboară timpul! Au trecut zece zile din acest an.  Am început 2022 fără prea multe planuri așa cum se întâmpla până acum, când pășeam într-un nou an. Am început Anul Nou cu speranță și cu o singură dorință: eu și cei dragi mie, familia, să fim sănătoși. Fără ei, nimic nu are sens. În ultima perioadă, mai mult ca niciodată, de când a început pandemia, care m-a sensibilizat, mă uit mereu în jurul meu. Ce văd? Oameni cu probleme, oameni liniștiți, oameni mulțumiți, oameni împăcați, oameni bucuroși sau pur și simplu, oameni… fără nicio expresie pe față. Este crunt să nu poți citi pe chipul cuiva nicio emoție. Pesemne aceia și-au pierdut speranța. Supărările îi lasă aproape indiferenți și se consolează cu celebrul „asta-i viața”. De bucurii nici nu poate fi vorba. Sunt convinși că sunt trecătoare și prin urmare, nu văd niciun rost să le trăiască. El este omul fără speranță. Cred că nimic nu este mai trist pe lumea asta decât să vezi un om fără speranță. Omul fără speranță s-a rătăcit complet. Și-a pierdut calea și aproape că nu mai trăiește, doar lasă viața să-și îndeplinească firescul curs pe lângă el. Omul fără speranță este un om pierdut, un om a cărui evoluție s-a oprit. Mai mult decât atât, omul fără speranță dă înapoi și se îndepărtează de orice șansă sau oportunitate ivită. Omul fără speranță refuză totul și crede că mai mult de atât nu există și nici nu are rost să încerce. Omul fără speranță există. Trăiește în noi sau printre noi. Dacă putem, cred că trebuie să încercăm să redăm speranța unui om care și-a pierdut-o. În sinea lui își dorește să redevină omul care a fost, chiar dacă nu recunoaște. Chiar dacă spune că nu vrea, el așteaptă să fie salvat. Nu este nevoie să îl salvezi, ci să-i indici o cale. Să încerci să-l faci să înțeleagă că poate, că are potențial, că are calități, că există soluții și că tot ce trebuie să facă… este să-și ”deschidă” mintea închistată de neputință. Neputința este închipuită. Cu toții suntem capabili de orice. Dar ca să se trezească în noi determinarea, avem nevoie de un scop. Dacă unui om i se dă un scop, o șansă,  în el se va trezi speranța. Nici nu trebuie să facem mult, este de ajuns să întindem o mână. Anatole France spunea: ”Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța”.