Şpaga la români

În ultima vreme auzim tot mai mult despre şpagă. Fără se ne ascundem după degete, aici la noi, în România, şpaga a devenit o cutumă. Că, deh vorba aia „dacă nu dai, nu ai cum să ai”, nu ai cum să-ţi rezolvi problemele şi în plus trebuie să recunoaştem cu toţii că micile atenţii întreţin orice relaţie. Şpaga funcţionează în toate domeniile de activitate. Şpagă în vămi, spagă în spitale, spagă în şcoli etc. De fapt, toate astea sunt cunoscute, însă foarte mulţi se arată surprinşi atunci când se dau în vileag cazurile în care oameni, mai ales cei din sistemul public, iau sau cer şpagă. Oricum, şpaga asta sau mita e un sistem de rezolvare a multor probleme, ca să nu zic a tuturor problemelor, care s-a creat în timp. Destul de greu mai poate fi distrus! Cred că sistemul ăsta al şpăgii a fost creat şi este întreţinut, de noi toţi, în aşa fel încât să nu poţi să te descurci altcumva. Astăzi un „cadou” la doctor ca să faci nu faci anticameră şi să intri mai repede la consultaţie, mâine o ciocolată la funcţionarul public care nu te va lasa să aştepţi pentru rezolvarea solicitării din cererea depusă la instituţie, poimâine zece lei „bacşis” la preotul care îţi sfinţeşte locuinţa şi uite aşa, dar din dar se face şpagă sau spăguţă. Culmea, nimeni nu refuză, mai ales atunci când primeşte. Sub sloganul „nu trebuia, vă rog nu umblaţi cu deastea” nu prea am văzut pe nimeni să nu accepte. Oricum, regula celor şapte ani de acasă spune că nu-i frumos să refuzi. Lipsit de orice scrupule mi se pare individul care atunci când primeşte şpaga sau spăguţa strâmbă din nas sau cere mai mult. Am auzit de şpăgi macro, pe care unii, oameni simpli, nu le pot aduna într-o viaţă de om muncind 24 din 24 de ore.
Cu siguranţă, mulţi ne punem întrebarea de ce politicianul x fură, de ce doctorul y ia de la bolnavi şi aşa mai departe. Ei bine, aceste lucruri se fac pentru că se permite. În fond şi la urma urmei, noi toţi promovăm acest sistem, noi toţi permitem să se întâmple aceste lucruri de care, în cele din urmă, ne arătăm afectaţi. În fond şi la urma urmei, cu toţii suntem vinovaţi de situaţia în care se află ţara asta.

Leave a Comment