Singurătatea alergătorului

Ana Berar

Când a început toată nebunia cu covidul, cu starea de urgență, ne-am setat cu toții, oarecum inconștient, că trebuie să rezistăm două luni. Nimeni nu s-a gândit atunci la ce va fi după. Ne-am programat resursele, răbdarea, empatia, ajutorul necondiționat pentru medici, pentru cei bolnavi pentru cele două luni. Poate de fapt ajutorul doar pentru prima din cele două luni. Vă amintiți cum se donau bani pentru cumpărat ventilatoare, echipamente, dus mâncare la medicii și personalul de la urgențe?
Acum situația e mult mai proastă, dar nu mai facem nimic. Ne-am obișnuit, ne complacem, sperăm fiecare că nu va fi el cel care să ia virusul…
Dacă aș face o analogie cu sportul, aș vedea toată povestea asta ca pe o cursă de atletism. Unde la start au fost o cohortă pe participanți. De fapt, am fost cam toți. Am tras aer în piept și am pornit cu elan. Obiectivul – o tură de stadion. Când s-a terminat, majoritatea ”alergătorilor” erau cu respirația tăiată și picioarele împleticite. Așa că au luat loc în tribună și s-au uitat la cei care au continuat să alerge. Unii au mai rezistat încă o tură, alții au terminat cursa de 3000 de metri. Alții, și mai puţini, pe cea de 10000 de metri. Singura problemă a fost că de fapt noi, fără să ne gândim vreo clipă că așa va fi, ne așezasem la start în cursa de maraton. Nepregătiți, neantrenați… Și, cum era de așteptat, am abandonat. Fără mari remușcări, fără măcar să incercăm să îi incurajăm pei cei foarte puțini care continuă alergarea. Fără să le întindem o sticlă cu apă sau un baton de proteine când trec pe lângă noi. Ne-am așezat în tribună sau pe gazon, ne-am întors cu spatele la pistă și ne-am apucat să mâncăm semințe. Eventual cu o bere lângă.
Pentru unii maratonul continuă. Strâng din dinți, își şterg lacrimile și merg înainte. În singurătate. Singurătatea alergatorului de cursă lungă. Unde e doar el, cu puterile lui, cu efortul lui. Cu limitele pe care încearcă să le depășească. Îi privește pe cei câțiva pe care îi mai are în preajmă, cu care schimbă o privire de îmbărbătare și face abstracție de cei de pe margine.
Nu știu câți dintre ei vor ajunge la finiș. Dar în mod sigur, la sfârșitul cursei, nu vor fi medalii sau un podium de premiere. Iar meritul ni-l vom aroga tot noi.

Alte articole

2 Thoughts to “Singurătatea alergătorului”

  1. Anonim

    Poate nu mai avem ce sa oferim….suntem pusi in tribuna obligati….si ne gandim ca pe noi cine ne salveaza de la inec(financiar) mai avem bani de o seminta…si de o bere….e una dintre singurele placeri ce ne-o oferim…pe cand de cei care ne plangem au primit inclusiv flori si mancare si bonus la salar si salar 100%….pt ce?ca sau dedicat muncii pt care au depus un juramant? Un soldat moare pe campul de lupta si primeste post mortem un grad in plus…dar trebuie sa moara…un zidar pica de pe schela si moare…si primeste o coroana….poate….
    Doamna ana…..iti mai amintesti cand scriai despre medici incompetenti si incepeai cu „pe banii nostrii…..”…????
    Si-au facut si isi fac meseria….uneori in batjocură…si-au primit banii….si doamne ajuta….
    Foarte multi au ramas fara locuri de munca….in „maratonul” descris de dvs….pe ei cine ii ajuta?

  2. Silviu

    Mare filosof, pacat ca nu-i la conducere si ca face greseli de limba romana!

Leave a Comment