Şcoala, încotro?

 

După ani de reforme şi programe şcolare întocmite după manuale din 1991, mai marii Educaţiei sunt interesaţi de evaluarea sistemului. Nu au fost suficiente rezultatele dezastruoase, din ultimii ani, atât la Bacalaureat, cât şi la Evaluarea Naţională, decidenţii din sistem s-au orientat spre cei mici. Probabil din speranţa de a demonstra că, de fapt, învăţământul românesc nu şi-a şifonat prestigiul. După ce, în anul şcolar precedent, prin intermediul unui proiect pilot, s-a încercat o evaluare timidă a sistemului, oficialii din Educaţie au dat undă verde testărilor elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Cu toate că au fost anunţate în repetate rânduri în ultimii doi ani, decizia finală privind data şi modalitatea desfăşurării acestor evaluări s-a conturat greu şi de această dată. Deşi, iniţial s-a stabilit că elevii vor fi testaţi în luna mai, în două etape, de curând calendarul evaluărilor a fost modificat. Ba mai mult, au fost făcute şi noi precizări, şi anume că nu se vrea a fi un examen, ci se doreşte o evaluarea a sistemului şi pregătirea elevilor. De asemenea, şcolarii nu vor fi scoşi din mediul în care s-au obişnuit, adică din sala de clasă, plus că lucrările nu vor fi notate. Aşadar, cum se va stabili adevăratul nivel de pregătire al elevilor dacă lipseşte miza. Este de înţeles în cazul şcolarilor din clasele a II-a. Însă în ceea ce îi priveşte pe cei din clasa a IV-a, având în vedere că vor intra în următorul ciclu de învăţământ, o notare obiectivă ar fi necesară. Iar chiar utilă ar fi cea a celor din clasele a VI-a, aceştia fiind la doar doi paşi de Evaluarea Naţională. Aşadar, aceste evaluări nu vor scoate în evidenţă decât o slabă pregătire a multor dintre elevi, ca şi în cazul simulărilor examenelor naţionale. Unul dintre motivele care au determinat lipsa de interes a generaţiilor de astăzi ar fi noţiunile tot mai stufoase, ce nu sunt dublate de efortul de a face corelaţii cu realităţile de zi cu zi. Şcoala ultimilor ani dovedeşte că nu poate oferi decât răspunsuri standardizate la întrebările elevilor şi în foarte puţine cazuri oferă soluţii pentru problemele lor. De pildă, se învaţă istorie, ani la rând, însă se reduce doar la cifre şi nume proprii, şi nu se prea pune accent pe studiul evoluţiei mentalităţilor, a stilurilor de viaţă şi valorilor din societate.
Şcoala de azi pare că s-a transformat în locul unde majoritatea părinţilor se rezumă la a-şi lăsa copii pentru a ajunge la serviciile tot mai solicitante. Cel puţin, şcoala de masă, nu pare să mai ştie cum să mai dezvolte copiii armonios intelectual şi emoţional şi nici dispusă să înveţe. Măcar le oferă pretextul să socializeze supravegheat cu cei de vârsta lor.

2 Thoughts to “Şcoala, încotro?”

  1. ionut

    nu e de mirare ca totul merge prost, daca angajarile, pretransferarile si de anul acesta se fac pe baza de rudenie. Cercetati cazul de la Sc. de „elita” S. Barnutiu Zalau, unde din 5 candidati a trecut proba doar sora d-nei director. Sigur n-a fost in stare sa aiba un dosar solid si ceilalti concurenti au trebuit eliminati printr-o proba care nu poate fi contestata: interviul. Si surpriza!!!!Singura profesoara isteata este SORA DIRECTOAREI!!!!

Leave a Comment