Schengen: ei nu ne vor sau noi nu ne vrem?

Deși rar se întâmplă să reușesc să extrag ceva concret din spusele președintelui nostru, sunt și zile în care șeful statului țintește concretul cu o precizie siderantă: „Vreți să vă spun ceva surprinzător? Singura țară care realmente se opune aderării este România. Prin felul nefericit în care legiferăm, prin felul nefericit în care dăm ordonanțe de urgență, în general prin felul nefericit arătăm că nu știm foarte bine ce vrem (…)”, a declarat președintele Iohannis, zilele trecute.

Pentru mine, nu este nimic surprinzător în ceea ce spune șeful statului. În condițiile în care clasa noastră politică, eterogenă, mucegăită și otrăvită iremediabil se luptă în continuarea vieții pentru interese care nu au nicio legătură cu interesul național, în condițiile în care asistăm la pumni în gură și picioare în boașe, la propriu, în direct la TV și multe altele, nu este nicio mirare în faptul că sfatul bătrânilor schengenieni ne arată din nou degetul mijlociu de la mâna dreaptă și le ascunde pe celelalte. Până la urmă, să stăm așa cum stăm – strâmb -, dar să judecăm drept: zbârciții ăștia sclifosiți nu ne vor sau, oare, chiar noi facem tot posibilul, mereu și mereu, să nu intrăm, indiferent unde e de intrat?

Mulți dintre noi nici nu știm concret cine e Schengen ăsta și ce vrea el. În spaţiul care poartă numele unei mici localități luxemburgheze, se circulă liber. Verificările obişnuite de la frontierele interne ale țărilor membre au fost eliminate şi a fost creată o singură graniţă externă. Controalele se desfăşoară acolo potrivit unui set de reguli clare. În interiorul acestei zone există garanția teoretică, că sisteme naționale – poliție, pază frontierei etc – funcționeaza în aceeași parametri și comunică în timp real.

Dacă trăieşti în spațiul Schengen, e ca şi cum ai călători oriunde în propria ţară. Tranzitarea se poate face prin orice loc, firește, la orice oră. În plus, spaţiul Schengen le oferă cetăţenilor din statele membre libertatea şi prioritatea de a obţine un loc de muncă în raport cu statele terţe, ceea ce reprezintă un lucru foarte important. Cele mai mari avantaje sunt pentru transportatorii auto, care nu trebuie să-şi mai piardă vremea cu conbtroalele interminabile și obositoare – deși prin asta nu trebuie să se înțeleagă faptul că autovehiculele nu sunt controlate.

La frontierele externe, există controale cu reguli clare în materie de vize, migraţiune, azil, precum şi măsuri referitoare la cooperare poliţienească, judiciară sau vamală. De aceea, una din condiţiile impuse României, de exemplu, a fost securizarea graniţelor cu Ucraina şi Republica Moldova, dar şi modernizarea şi dotarea cu aparatură speciala a aeroporturilor internaţionale, lucru dus la bun sfârșit. Cu toate acestea, suntem, din nou, refuzați. La noi, ca la nimeni.

Polițiștii se pensionează pe capete la vârste fragede, profesioniștii pleacă în masă lăsând loc “polițiștilor” făcuți la “apelul bocancilor”, policiticenii se scuipă și se bat ca la ușa cortului în văzul lumii, Guvernul o ține într-una cu este necesar să începem programul de guvernare în condițiile în care împlinim un an de la venirea la putere a „trandafiriilor”, în condițiile în care economia crește doar prin statistici iar românii muncesc, în continuare, pe doi lei, în majoritate, nu ai nevoie de cunoștințe politice sau economice ca să realizezi că toate aceste gropi în care dăm de 27 de ani nu ne oferă nici credibilitatea necesară și nici puterea de convingere de a-i determina pe fițoșii Europei să ne urce și pe noi în astfel de „trenuri”. Pe de altă parte, nici regulile inițial implementate pentru funcționarea acestui spațiu nu mai sunt respectate. A dispărut încrederea între statele membre, terorismul internațional, infracționalitatea crescută din unele state și altele, au făcut, pe lângă gardurile de sârmă ridicate la unele granițe, să nu mai putem vorbi despre un spațiu de liberă circulație.

Nu știu ce e mai grav: faptul că simandlicoșii de francezi, olandezilor care le pute tot sau nemților care abia ne suportă, ne spun mereu nu și nu la tentativele noastre de aderare la schengen sau faptul că noi aici, cu sau fără insigna schengen la rever, trăim aceleași mizerii, aceleași drame, nedreptăți, aceeași sărăcie indiferent de care vorbim – culturală, socială, medicală, politică, educațională etc și același circ politic care ne guvernează diminețile și serile televizate, într-un interminabil bâlci al deșertăciunilor.

Desigur, nu dau pe afară nici bunătatea, sinceritatea și prietenia acestor state care decid aderarea noastră la spațiul Schengen, știm bine cât sunt de trufași și de cârcotași cu noi, chiar și să îndeplinim condițiile de la a la z, însă aceasta este o altă poveste – un alt impediment care demonstrează clar că, până la urmă, aderearea la Schengen a României va rămâne o problemă de ordin politic și nu tehnic, așa cum baștanii bătrâni care fac cărțile în UE latră pe la tribune.

Au și ei vina lor, desigur, însă nu sunt marii vinovați ai faptului că suntem întorși de la ușa Schengen, așa cum îi aud pe cei mai mulți politicieni români. Asta e o scuză penibilă, o deturnare a atenției și o spălare pe mâini față de propria lor neputință, față de toate fărădelegile comise, față de faptul că nu pot demonstra niciodată că merită încrederea noastră, dar mai ales a celor din afară, în luarea unor astfel de decizii cruciale. Pentru toate acestea, noi, cei mulți, plătim din nou cu resemnarea și așteptarea. Așa cum vom plăti încă mulți ani de acum înainte și pentru alte lucruri cu mult mai grave decât Schengen.

Nu ne vor străinii răul mai mult decât ni-l vor chiar ai noștri, cei pe care îi alegem, îi tolerăm, îi iertăm sau îi susținem orbește, deși știm și vedem bine că nu sunt în stare de nimic bun, cei mai mulți dintre ei.

 

One Thought to “Schengen: ei nu ne vor sau noi nu ne vrem?”

  1. Anonim

    Tarile care se opun Romaniei acum erau contra si pe vremea lui Ceausescu Fostul imperiu Austro-ungar a fost dusmanul romanilor dupa prabusirea sa. Noi sarbatorim 100 de la Marea Unire pe ruinel fostului imperiu austro-ungar !

Leave a Comment