Sărac şi cinstit-pleonasm

În ziua de astăzi, dacă eşti sărac nu mai are rost să zici că eşti cinstit.Vorba unui amic: „important nu este să lucrezi, ci să câştigi.Cum? Nimic mai simplu. Şcoala şi în primul rând familia, te învaţă cum trebuie să ajungi „om” în viaţă. Regulile morale cu care porneşti sunt foarte simple.Trebuie să saluţi atunci când întâlneşti pe cineva cunoscut, să baţi la uşă atunci când intenţionezi să intri într-o încăpere, să spui mulţumesc atunci când ţi se face o favoare şi să nu uiţi că trebuie să fii „om”. Aşa cred că trebuie să facă orice persoană, indiferent dacă are zece case sau numai una. Din păcate însă, tot mai des se poate constata că cei care au „mult” dau puţin. Nu-s de condamnat, la vila din centru au uitat „salutul”, la cea din deal au lăsat „bunul simţ”, iar într-unul din bolidele parcate în faţa „castelelor” au uitat batista pe care trebuie să o pună la nas atunci când strănută. Au de toate pentru că muncesc de dimineaţa până seara, la fel cum o fac şi cei care stau în chirie ori sunt proprietarii unui amărât de apartament de câteva zeci de metri pătraţi.Ce-i drept, nu suntem egali, însă ca om de rând, cu o amărâtă de leafă de 2.000 de lei, din care trebuie să întreţii familia, doi copii la şcoală, te întrebi cum alţii care muncesc pe aceeaşi bani, la stat evident, reuşesc să-şi facă vile, să mergă în concedii în ţări străine o dată pe sezon, să servescă zilnic masa la restaurant, să se îmbrace în haine de „fiţe” şi „aparent” să nu ducă lipsă de nimic. Îţi creşte tensiunea când vezi că cei care fură o găină stau după gratii trei ani, iar cei care fură miliarde sunt cercetaţi în stare de libertate şi conduc destinele a mii de oameni. Asta-i ţara noastră dragă, de care trebuie să fim mândri. În România nu e greu deloc pentru cei care au tupeu, pentru cei care „muncesc” cum trebuie şi cu cine trebuie. E greu pentru cei care sunt cinstiţi, pentru cei care stau cu capul plecat, pentru cei care sunt părinţi. În calitate de părinte, te întrebi cum să-ţi educi copilul? Cu bun simţ? Cu siguranţă va avea numai de pierdut şi va rămâne toată viaţa un modest, care, cel mai probabil îşi va duce traiul de pe o zi pe alta. Astăzi, dacă eşti sărac, nu mai are rost să zici că eşti cinstit!

Leave a Comment