Să le stea în gât!

În ultimii douăzeci și ceva de ani, intoxicațiile de genul „noi nu ne vindem țara” au făcut bătături adânci pe creierele românilor. Aceste clişee naţionaliste şi xenofobe care încă mai circulă prin spațiul mioritic ni se potrivesc parcă de minune, ca o mănușă , în special în momentele în care politrucii fac apel la ceea ce are românul mai sensibil, la ipocrizie.

Culmea nesimțirii face că, pentru tot dezastrul din țara asta, majoritatea politicienior să dea vina pe străinii care vor să ne ia ţara pe sus (sau care ne-au luat-o deja), iar noi suntem doar nişte victime, niște bieţi oameni oropsiţi de soartă. Evident, pentru noi nu-i deloc deranjat faptul că, în ultimii 27 de ani, ne-am furat căciula ori de câte ori ni s-a servit o găleată electorală sau un pix inscripționat în diverse culori politice. Mai grav, se pare că nu ne deranjează absolut deloc că, de la vlădică la opincă, ai noştri au furat de-au rupt, de la fier-betonul din clădirile dezafectate până la indicatoarele reflectorizante de pe marginea drumului. Pentru că, nu-i așa, „mândria de a fi român” este, înainte de orice și de toate, cel mai important sentiment ce încă mai bântuie spațiul mioritic. Om fi noi cu nădragii rupți în cur, dar mândria de a fi român nu ne-o ia nimeni! Clar?!

Să fim sinceri, oameni buni, nu străinii sunt cei care au vrut sau vor distrugerea României, controlul economiei, subordonarea intereselor naţionale, nedezvoltarea ţării etc. Aceste fumigene nu fac altceva decât să intoxice masele de creduli, intoxicații aruncate cu bună știință în spațiul public de către politicieni români, mai ales în momentele în care aceștia ar trebui să răspundă cu privire la ceea ce au făcut ei înșiși pentru România, din funcţiile pe care le-au tot ocupat în ultimele decenii.

Dimpotrivă, românii sunt singurii care şi-au bătut joc de ţara asta. În frunte cu această clasă politică, împânzită de tot felul de interese personale sau de grup. Indiferent de culoarea politică, de funcţii, de studii sau de intențiile declarate, majoritatea politicienilor români, a demnitarilor, a foștilor guvernanți, care s-au tot perindat la conducerea ţării de 27 de ani încoace, este responsabilă de stadiul în care se află în prezent ţara. Le-am dat o țară pe mână, acum aproape 30 de ani, iar ei au înțeles că-i propria lor moșie. Și s-au comportat ca atare. Iar în momentul în care au simțit că li se pregătește ceva, aceste hiene au mai aruncat mulțimii un os, o firimitură, acolo… Să tacă sau să o întoarcă împotriva curentului justițiar.

Am mai spus-o și o repet, cu riscul să devin agasant, printre multele lucruri care lipsesc în această ţară – de la sănătate la nivel de trai, de la dezvoltare economică la educaţie, de la lipsa de civilizaţie la lipsa de perspective – lipsa autostrăzilor reprezintă esenţa eşecului românesc. Este, dacă vreți, imaginea în oglindă a subdezvoltării României, un simbolul al incapacităţii administrative, dar și definiția nepăsării și nesimțirii politice din țara asta. Pentru că, fără ele, fără autostrăzi, România rămâne condamnată la mediocritate, la sărăcie, la izolare. Oricât de rău voitori sau idioți am fi, trebuie să recunoaștem că străinii chiar nu pot fi acuzați de asta. Dimpotrivă! Ungurii au construit cu viteza luminii o autostradă care stă de o grămadă de ani se se împletească la graniță cu cea românească. Timp în care noi am arătat că nu suntem în stare nici măcar să gestionăm așa cum trebuie starea drumurilor județene, naționale sau europene ce ne străbat țara. Penibil!

Uite-așa, în anul de grație 2017, românii rămași acasă trăiesc într-o permanentă stare de subdezvoltare economică şi socială, într-o țară în care degradarea morală a poporului s-a transfiormat deja în sport național. Și unii mai au tupeul să acuze străinii că au pus umărul la decăderea acestei naţii. E momentul, cred, să nu mai căutăm vinovați în altă parte, când adevărații lupi sunt aici, în propria noastră ogradă, exact sub ochii noștri. Iar dacă nu știați și poate, totuși, vă interesează, în timp ce noi tremurăm pentru ziua de mâine, ei sunt bine-mersi, sunt bogaţi, fără griji, respectați, nesimţiţi şi cu un tupeu nemărginit. Pentru că noi, fraierii, le-am dat puterea în mână, iar ei, nerușinații, și-au luat-o acasă, ca pe un bun personal. Să le stea în gât!

2 Thoughts to “Să le stea în gât!”

  1. Tăunu

    Corect şi, din păcate, constatarea e una singură. Românu minte, înşeală şi fură, aici nu merge democraţia. La români merge dictatura, ăştia ştiu numai de frică !

  2. Anonim

    Da’ ce ziceți, vă place cum ține Băsescu „contră” PSD-ului? (Adică Băsescu+PSD=Love.)

Leave a Comment