România şi Insulele feroce

    Întreaga suflare mioritică a înţepenit de uimire la aflarea rezultatelor alegerilor dintre sânii celui mai mare partid românesc, de la ăl comunist încoace. Mare victorie mare dă partid şi dă stat, în alegerile şăfului său şi pe cât de mare victoria pe atât de mare mirarea. PSD şi-a ales aproape unanim, singurul candidat la şefia partidului. Un singur candidat, un singur ales. Pentru ce Dumnezeu s-au mai cheltuit bani pentru acest simulacru, nici naiba nu ştie cu exactitate.

Probabil noi şi coreenii nordici ne mai putem „bucura”, de o asemenea alegere. Culmea ar fi fost, nu-i aşa, ca Dragnea să iasă pe locul doi, asta ca să mai şi glumim puţin. Să nu vă imaginaţi că ridic vreo dedicată lui Ponta, pe marginea acestor alegeri susceptibile de 8 grade-penibil, pe scara rictus. Nici vorbă. Însă poate că unul care deocamdată se află în faza de cercetare pentru fapte penale presupus-comise şi care a demonstrat touşi, atât cât a putut, că se pricepe la ceva, şi unul deja condamnat pentru fapte penale comise care nu prea a demonstrat până acum nimic, aş fi aderat fără rezerve la primul. Iar acestea sunt doar două, din nouăzeci şi nouă de motive. Se pare că puterea calcă în străchini încă o dată, şi ţine pasul cu opoziţia care şi ea, biata, dă în gropi sistematic.

Rezultatul acestor alegeri? Sau rezultatul acestei alegeri, ca să mă exprim corect gramatical? Un hohot naţional de râs, ce altceva să mai provoace!? Citesc sute de comentarii ale oamenilor simpli, care nu sunt şefi nici măcar prin birourile prin care îşi câştigă pâinea, darămite prin vreo organizaţie sau ceva mai consistent. E plin facebook-ul de ironii înţelepte (fireşte, şi de glume proaste sau limbaj inadecvat ) e plină presa online de concluzii lipsite de limbi sau periaje, venite din partea românilor care dovedesc o dată în plus că s-au săturat de circ şi panaramă.

Bucuria alegerii (sau cum să o numim că nici măcar alegere nu este, neavând, practic, măcar doi candidaţi) noului preşedinte al PSD seamnănă ca două picături de pălincă cu iureşul creat de victoria României în sângeroasa luptă cu temuta echipă din Insulele Feroe. Era o ţopăială şi o pupătură prin vestiarele echipei noastre de te lua plânsul de atâta emoţie. Am învins un colos. Insulele feroce au căzut răpuse de forţa naţionalei noastre. Şoc şi isterie! Este ca şi când F.C. Barcelona ar fi umplut de cucuie şi vânătăi temuta echipă Avântul Prăbuşirea din comuna Gogoşari. Ce mai contează că vom da cu târtiţa de pământ la următorul meci, având în vedere că ai noştri au atâta determinare şi concentrare în acest scop uriaş încât simt nevoia să deverseze din energie şi concentrare, cu câteva zile înainte de eveniment, prin cluburile de noapte sudiste. Important e că am învins insula cea feroce.

Revenind la alegerile „pesede”, simt nevoia să repet că ele seamănă, ca rezultat, izbitor cu această calificare pentru care demnitatea noastră ne-ar fi obligat la ceva mai puţină bucurie sau oricum, la una care să nu se manifeste atât de zgomotos şi plenar. Nu ştiu dacă o victorie, venită în lipsa unui adversar, poate fi o victorie într-atât de mare încât să fie trâmbiţată, pozată, expusă şi ridicată în stratosferă. Faptul că ajungem să ne bucurăm până la lacrimi, de astfel de rezultate ieşite detaşat din sfera previzibilului, arată cât suntem de lipsiţi, de văduviţi de valori adevărate, de reuşite reale, de rezultate măreţe. Spuneam de tabăra adversă, de Insulele Feroe, pardon, opoziţie, că nici cei din ea nu o duc mai bine. Îl aud zilele trecute pe un ditamai vicele de prin Olt de pe undeva, cum zice el încruntat că dacă vor ajunge la putere şi va fi nevoie, vor tăia din nou. Păi ce mama sărăciei, tăiem dacă e nevoie, pensii, salarii, alocaţii, drepturi, tăiem, dă-le dracu, că doar tăiat-am şi în trecut şi bine ne-o fost, mare scofală! O pădure o tai într-o zi, vorba aceea. Că, pe urmă, o creşti în două sute de ani, ce ne mai interesează, după noi, potopul, nu? Vai şi-amar. Vin alegerile, şi-i vai şi-amar! Vin aştia, sau ăia, sau cine o veni din ce e „la ofertă”, da, vai şi-amar! Dar noi ne bucurăm. Unui leşinat de foame îi este deajuns o bucăţică de pâine şi atunci când o mestecă, simte că l-a prins pe Dumnezeu de un deget. Aşa suntem şi noi, şi nu suntem aşa din vina noastră (cel puţin nu exclusiv din vina noastră) ci suntem aşa pentru că am ajuns un popor condus de mediocrităţi, de corupţi, de măşti. De lume multă şi de oameni puţini.

Suntem un popor ajuns la perfuzii în condiţiile în care până şi acelea conţin, în loc de salvatoarea glucoză, apă chioară. Şi pentru acest motiv, ca şi pentru multe altele, continuăm să ne minţim şi să ne bucurăm în faţa unor rezultate dureros de jenante, indiferent că sunt politice, sociale, sportive sau de oricare altă natură. Nici nu am avea cum să ne bucurăm pentru altceva pentru că, deşi încă mai avem valori, încă mai avem comori ascunse în unele suflete şi caractere, nimicul, mediocritatea şi penibilul au închis ca într-un triunghi suveran, graniţele acestei ţări.

Alte articole

2 Thoughts to “România şi Insulele feroce”

  1. Anonim

    Faina paralela. Nici nu mi-am dat seama ca cele doua marete evenimente au fost in aceeasi zi.

  2. Nelu

    Un bogătaş a fost ales în fruntea unui partid favorabil bogătaşilor. PSD, aşa zis de stânga, e adevărat că a luat câteva măsuri în favoarea celor defavorizaţi dar, în principal acţionează pentru bogătaşi. Căci ce partid poate fi de stânga care bagă pensii speciale, ălea neruşinate şi sfidătoare, ţine ca porcu de straiţă de cota unică de impozitare, favorabilă bogătaşilor, şi se dă cu curul de pământ să tripleze salariile guvernanţilor ?

Leave a Comment