Războiul statuilor

Daniel Săuca 

Varujan Vosganian: „Adrian Păunescu a avut o atitudine apologetică față de cuplul dictatorial și pentru asta ar trebui dat jos de pe statuie. În același timp, a făcut lucruri pentru care ar merita să i se ridice o statuie. În polemica asta fără sfârșit, cum cele două jumătăți ale vieții sale nu pot fi puse împreună, dacă cineva, undeva, i-a ridicat o statuie, eu zic că e mai bine s-o lăsăm acolo” (fb).

Ioan-Aurel Pop: „Pun o altă întrebare simplă: Dacă îl înfierăm pe Octavian Goga, dacă îi pătăm memoria, dacă îl facem călău, dacă îi topim statuile și îi interzicem numele, oare îi vor iubi mai mult românii pe evrei și vor condamna antisemitismul? Și alta: Dacă anulăm memoria, istoria și cultura, oare vom trăi mai bine? Crede cineva sincer asta? Oare binele se cultivă prin rău și iubirea prin ură? Dacă este așa, dacă sunt mulți care cred așa, atunci toată educația lumii se află în faliment. Închei cu o cugetare a lui Blaga, alt nedreptățit al sorții: «Există două realități a căror imensă zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria». Octavian Goga face parte din istoria noastră și a fost ca aerul pentru mulți români care au făcut România. Nu mai huliți!” (fb)

Încerc să nu mă poziționez de o parte sau alta a „baricadei”. Probabil, adevărul e undeva la mijloc, așa cum îi șade bine, de altfel. Dar, în războiul (politico-ideologic al) statuilor nu cred că va învinge nimeni. Tocmai pentru că nu e vorba despre adevăr. Ci despre manipulare, adulație și, din păcate, nu de puține ori, despre ignoranță. Și nu doar la noi. În încheiere, întreb: oare ce statui ar trebui să (mai) aibă Zalăul și Sălajul?

 

2 Thoughts to “Războiul statuilor”

  1. Tăunul

    Interesant e cine cere dărâmarea statuilor unor valori naționale precum Goga sau Păunescu, alde j.. vexler, minoritaru Vosganian. Trebuie dat peste flitul acestor obrăznicături p să ceară interzicerea lui Eminescu. Că, și Eminescu în Doina sa vorbea nu numai de bulgăroci cu ceafa groasă, de grecotei cu nas subțire, vorbea și de niște jâd….

Leave a Comment